Mosaico decorativo

Talált 13472 Eredmények: Îi

  • A fost pus peste cei care legau snopii pe câmp şi dogoarea a venit asupra capului său; a căzut la pat şi şi-a aflat sfârşitul în Betúlia, cetatea lui. L-au înmormântat împreună cu părinţii săi în ogorul dintre Dotáim şi Balamón. (Cartea Iudítei 8, 3)

  • A trimis-o pe slujitoarea ei de încredere, care administra toate bunurile ei, şi i-a chemat pe Hábris şi pe Hármis, bătrânii cetăţii ei. (Cartea Iudítei 8, 10)

  • Acum, cine sunteţi voi să-l ispitiţi pe Dumnezeu în ziua de astăzi şi să vă puneţi pe voi mai presus de Dumnezeu în mijlocul fiilor oamenilor? (Cartea Iudítei 8, 12)

  • Căci profunzimea inimii omului nu o descoperiţi şi cuvintele înţelepciunii lui nu le discerneţi. Cum îl veţi înţelege pe Dumnezeul care a făcut toate acestea şi cum veţi recunoaşte gândirea lui şi cum veţi cerceta planul lui? Nicidecum, fraţilor, nu-l mâniaţi pe Domnul Dumnezeul nostru! (Cartea Iudítei 8, 14)

  • Voi să nu cereţi garanţii ale planurilor Domnului Dumnezeului nostru, pentru că Dumnezeu nu poate fi ameninţat ca un om şi nici presat ca un fiu al omului! (Cartea Iudítei 8, 16)

  • Pentru aceasta, aşteptând mântuirea de la el, să-l invocăm spre ajutorul nostru şi el va asculta glasul nostru dacă îi va plăcea! (Cartea Iudítei 8, 17)

  • Căci nu s-a ridicat în generaţiile noastre, nici nu este în ziua de astăzi vreun trib, nici vreun loc, nici vreun popor sau cetate de la noi care să se închine zeilor făcuţi de mână de om, aşa cum a fost în zilele de odinioară. (Cartea Iudítei 8, 18)

  • Părinţii noştri au fost daţi sabiei şi prăzii şi au căzut în mod mizerabil înaintea duşmanilor noştri. (Cartea Iudítei 8, 19)

  • Moartea fraţilor noştri, cucerirea ţării şi devastarea moştenirii noastre le va întoarce asupra capului nostru în mijlocul popoarelor oriunde vom fi sclavi. Şi vom fi piatră de încercare şi de ruşine înaintea celor care ne vor fi cumpărat. (Cartea Iudítei 8, 22)

  • Pe lângă toate acestea, să-i mulţumim Domnului Dumnezeului nostru, care ne încearcă pe noi ca şi pe părinţii noştri. (Cartea Iudítei 8, 25)

  • Căci nu se răzbună pe noi aşa cum i-a trecut pe ei prin foc ca să le cerceteze inimile, ci Domnul îi pedepseşte spre înţelepciune pe cei care se apropie de el”. (Cartea Iudítei 8, 27)

  • Înţelepciunea ta nu este cunoscută doar de astăzi, ci de la început tot poporul a cunoscut inteligenţa ta, la fel cum este bună firea inimii tale. (Cartea Iudítei 8, 29)


"O Anjo de Deus não nos abandona jamais." São Padre Pio de Pietrelcina