Trouvé 3724 Résultats pour: Ziua Domnului
Dar, deodată, un înger al Domnului l-a lovit, pentru că nu dăduse mărire lui Dumnezeu. Şi, mâncat de viermi, şi-a dat duhul. (Faptele Apostolilor 12, 23)
şi i-a zis: „Om plin de toate înşelăciunile şi de orice nelegiuire, fiu al diavolului, duşman al oricărei dreptăţi, nu vei înceta oare să strâmbi căile cele drepte ale Domnului? (Faptele Apostolilor 13, 10)
Iată, acum mâna Domnului este peste tine! Vei fi orb şi un timp nu vei mai vedea soarele”. Dintr-o dată a căzut asupra lui ceaţă şi întuneric, iar el umbla bâjbâind şi căuta pe cineva care să-l ducă de mână. (Faptele Apostolilor 13, 11)
Atunci, văzând proconsulul ceea ce s-a petrecut, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului. (Faptele Apostolilor 13, 12)
În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 13, 44)
Auzind [aceasta], păgânii s-au bucurat şi au glorificat cuvântul Domnului, iar cei care fuseseră hotărâţi pentru viaţa veşnică au crezut. (Faptele Apostolilor 13, 48)
Cuvântul Domnului s-a răspândit prin tot ţinutul. (Faptele Apostolilor 13, 49)
Ei le-au hirotonit prezbíteri în fiecare comunitate şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat Domnului în care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14, 23)
Dar noi credem că suntem mântuiţi în acelaşi fel ca şi ei prin harul Domnului Isus”. (Faptele Apostolilor 15, 11)
oameni care şi-au închinat viaţa pentru numele Domnului nostru Isus Cristos. (Faptele Apostolilor 15, 26)
Iar Paul şi Bárnaba au rămas la Antiohía, învăţând şi predicând vestea cea bună a cuvântului Domnului împreună cu mulţi alţii. (Faptele Apostolilor 15, 35)
După câteva zile, Paul i-a spus lui Bárnaba: „Să ne întoarcem şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate prin care am vestit cuvântul Domnului şi să vedem ce mai fac!”. (Faptele Apostolilor 15, 36)