Trouvé 1439 Résultats pour: Toți
Însuşi Macabéul a pus cel dintâi mâna pe arme şi i-a încurajat pe ceilalţi să-i ajute pe fraţii lor aflaţi în pericol; şi toţi împreună s-au avântat cu entuziasm. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 7)
Atunci, toţi împreună l-au binecuvântat pe Dumnezeul cel îndurător şi au prins curaj, fiind pregătiţi să străpungă nu numai oameni, ci şi fiarele cele mai sălbatice şi ziduri de fier. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 9)
După ce tatăl nostru s-a mutat la zei, voind noi ca [toţi] cei din regat să fie liniştiţi ca să se poată ocupa de cele ale lor, (Cartea a doua a Macabéilor 11, 23)
Aşadar, toţi, binecuvântându-l pe Domnul, judecătorul cel drept care dezvăluie cele ascunse, (Cartea a doua a Macabéilor 12, 41)
Acolo era dus orice vinovat de sacrilegiu sau cel care a comis vreo faptă foarte gravă; şi toţi îl împingeau ca să-l facă să piară. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 6)
După ce au făcut toţi împreună acelaşi lucru şi l-au implorat pe Domnul cel milostiv cu plânsete, cu post şi prostraţi [la pământ] timp de trei zile fără încetare, Iúda i-a încurajat şi le-a poruncit să stea lângă el. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 12)
Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă faţă de poporul meu, căci din nechibzuinţa celor despre care am vorbit mai înainte, toţi cetăţenii neamului nostru suferă nu puţine nenorociri. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 8)
Cunoscând fiecare dintre aceste [lucruri], o, rege, ai grijă de ţara şi neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai faţă de noi toţi! (Cartea a doua a Macabéilor 14, 9)
După analize îndelungate despre acestea şi după ce conducătorul a dat de ştire mulţimilor, părând că toţi gândesc la fel, s-au pus de acord cu înţelegerile. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 20)
Însă toţi s-au dat imediat deoparte şi s-a făcut un spaţiu gol în mijlocul căruia a căzut. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 44)
După ce l-a înarmat pe fiecare cu siguranţa dată nu atât de scuturi şi lănci, cât mai ales prin încurajarea cuvintelor sale frumoase, le-a expus un vis vrednic de crezare, un fel de vedenie care i-a umplut de bucurie pe toţi. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 11)
Când toţi aşteptau deznodământul, deoarece duşmanii se apropiau în linie de bătaie, cu elefanţii puşi la locuri potrivite şi cu cavaleria aşezată pe laturi, (Cartea a doua a Macabéilor 15, 20)