Mosaico decorativo

Trouvé 380 Résultats pour: Timpul

  • Aşadar, vei face bine dacă vei trimite la ei şi le vei întinde [mâna] dreaptă ca, văzând ei hotărârea noastră, să prindă curaj şi să-şi petreacă timpul ocupându-se fiecare de ale sale”. (Cartea a doua a Macabéilor 11, 26)

  • s-a rugat lui Dumnezeu, judecătorul cel drept, a pornit împotriva ucigaşilor fraţilor săi şi, în timpul nopţii, a dat foc portului şi a ars corăbiile; iar pe cei care fugiseră acolo i-a străpuns. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 6)

  • Dar cei ai lui Iúda, invocându-l pe Stăpânul cel Mare al lumii care, fără berbece şi fără maşini de război, dărâmase Ierihónul pe timpul lui Iósue, s-au năpustit ca nişte fiare asupra zidurilor. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 15)

  • Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot şi se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înţelegând că nu mai are nicio scăpare şi nici acces la altarul sfânt, (Cartea a doua a Macabéilor 14, 3)

  • Atunci s-a rugat astfel: „Stăpâne, tu l-ai trimis pe îngerul tău în timpul lui Ezechía, regele Iudéii, şi el a ucis din armata lui Senaheríb cam o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 22)

  • Cerboaică iubită şi gazelă graţioasă! Sânii ei să te îmbete în tot timpul şi de iubirea ei să fii atras încontinuu! (Cartea Proverbelor 5, 19)

  • Lucruri perfide sunt în inima lui, plănuieşte răul tot timpul, stârneşte discordii. (Cartea Proverbelor 6, 14)

  • eu eram lângă el de încredere, preferată zi de zi, bucurându-mă înaintea lui tot timpul. (Cartea Proverbelor 8, 30)

  • Cel care adună vara este un om prudent, dar cine doarme în timpul secerişului este un om de ruşine. (Cartea Proverbelor 10, 5)

  • Omul are bucurie la răspunsul gurii sale şi cât de bun este cuvântul la timpul său! (Cartea Proverbelor 15, 23)

  • Din cauza iernii, leneşul nu ară; caută la timpul secerişului, dar nu este [nimic]. (Cartea Proverbelor 20, 4)

  • Ca merele de aur încrustate în argint este cuvântul spus la timpul potrivit. (Cartea Proverbelor 25, 11)


"Todas as graças que pedimos no nome de Jesus são concedidas pelo Pai eterno." São Padre Pio de Pietrelcina