Trouvé 361 Résultats pour: Rut
şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damásc ca să-i aducă legaţi la Ierusalím pe cei pe care i-ar fi găsit în această credinţă, fie bărbaţi, fie femei. (Faptele Apostolilor 9, 2)
Atunci Ananía a plecat şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ţi recapeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt”. (Faptele Apostolilor 9, 17)
Atunci Cornéliu a spus: „Acum patru zile, la acelaşi ceas, la ceasul al nouălea, eram în rugăciune în casa mea şi iată că un bărbat în haine strălucitoare a apărut în faţa mea (Faptele Apostolilor 10, 30)
Şi a poruncit ca ei să fie botezaţi în numele lui Isus Cristos. Atunci ei i-au cerut să mai rămână câteva zile. (Faptele Apostolilor 10, 48)
[Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidón, dar ei au venit împreună la el şi, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că ţara lor îşi procura hrana din regatul lui. (Faptele Apostolilor 12, 20)
Apoi i-au cerut un rege, iar [Dumnezeu] le-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din tribul lui Beniamín, timp de patruzeci de ani. (Faptele Apostolilor 13, 21)
Deşi nu au găsit în el niciun motiv de [condamnare la] moarte, i-au cerut lui Pilát să-l ucidă. (Faptele Apostolilor 13, 28)
Atunci el a cerut o lumină, a alergat înăuntru şi, tremurând, s-a aruncat înaintea lui Paul şi a lui Síla. (Faptele Apostolilor 16, 29)
Eu ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreţi, care nu vor cruţa turma. (Faptele Apostolilor 20, 29)
Atunci toţi au izbucnit în plâns, l-au îmbrăţişat pe Paul şi l-au sărutat. (Faptele Apostolilor 20, 37)
În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalím, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”. (Faptele Apostolilor 23, 11)
De mai mult timp nu mai mâncaseră. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: „Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Créta; am fi fost cruţaţi de acest pericol şi de această pagubă. (Faptele Apostolilor 27, 21)