Mosaico decorativo

Trouvé 1461 Résultats pour: Rei

  • Isáac a făcut-o [pe Rebéca] să intre în cortul Sárei, mama sa. A luat-o pe Rebéca şi ea i-a fost soţie. Isáac a iubit-o şi s-a mângâiat după [piederea] mamei sale. (Cartea Genezei 24, 67)

  • Fiii lui Madián au fost: Efá, Éfer, Enóh, Abída şi Eldaá. Toţi aceştia sunt fiii Chetúrei. (Cartea Genezei 25, 4)

  • Acestea sunt generațiile lui Ismaél, fiul lui Abrahám, pe care i-l născuse lui Abrahám Agár, egiptéanca, servitoarea Sárei. (Cartea Genezei 25, 12)

  • Aceştia sunt anii vieţii lui Ismaél: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său. (Cartea Genezei 25, 17)

  • Şi a avut un vis. Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea, (Cartea Genezei 28, 12)

  • S-a uitat şi iată că pe câmp era o fântână; şi, iată, erau trei turme de oi care erau întinse lângă ea; căci din acea fântână se adăpau turmele. Piatra de pe gura fântânii era mare. (Cartea Genezei 29, 2)

  • A zămislit iarăşi şi a născut un fiu şi a zis: „De data asta, soţul meu se va ataşa de mine, căci i-am născut trei fii”. De aceea i-a pus numele Lévi. (Cartea Genezei 29, 34)

  • Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?”. Şi Rahéla a zis: „Ei, bine! Poate să se culce cu tine la noapte, în schimbul mandragorelor fiului tău”. (Cartea Genezei 30, 15)

  • Şi a spus: „Hotărăşte ce plată vrei şi ţi-o voi da!”. (Cartea Genezei 30, 28)

  • Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacób; iar Iacób păştea celelalte oi ale lui Lában. (Cartea Genezei 30, 36)

  • A treia zi i s-a făcut cunoscut lui Lában că Iacób a fugit. (Cartea Genezei 31, 22)

  • treizeci de cămile care alăptau cu puii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgari. (Cartea Genezei 32, 16)


"Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta." São Padre Pio de Pietrelcina