Trouvé 5843 Résultats pour: Pentru Mânie
Oare este Efraím pentru mine un fiu scump, un copil preferat? Căci ori de câte ori vorbesc de el, îmi aduc aminte mereu de el. De aceea, îmi freamătă rărunchii pentru el şi mă voi îndura de el” – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 31, 20)
Fixează pentru tine pietre, pune-ţi semne şi îndreaptă-ţi inima la calea pe care ai mers! Întoarce-te, fecioară a lui Israél, întoarce-te la aceste cetăţi ale tale! (Cartea profetului Ieremía 31, 21)
Pentru aceasta m-am trezit şi am văzut că somnul meu a fost plăcut. (Cartea profetului Ieremía 31, 26)
Pentru că a văzut cum am vegheat asupra lor ca să-i dezrădăcinez, să-i dobor, să-i ruinez şi să-i nimicesc şi să le fac rău, aşa voi veghea asupra lor ca să-i reclădesc şi să-i replantez – oracolul Domnului”. (Cartea profetului Ieremía 31, 28)
ci fiecare pentru nelegiuirea lui va muri. Oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii. (Cartea profetului Ieremía 31, 30)
Nimeni nu-l va mai învăţa pe aproapele său şi nimeni, pe fratele său, zicând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare – oracolul Domnului. Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte. (Cartea profetului Ieremía 31, 34)
Aşa vorbeşte Domnul, care a stabilit soarele să fie lumină pentru zi şi legi pentru lună şi pentru stele, ca să fie lumină pentru noapte, care agită marea ca să mugească valurile ei: Domnul Sabaót este numele lui. (Cartea profetului Ieremía 31, 35)
Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă s-ar putea măsura cerurile de sus şi dacă s-ar putea cerceta temeliile pământului de jos, şi eu voi îndepărta toată descendenţa lui Israél pentru tot ceea ce au făcut – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 31, 37)
Iată, vin zile – oracolul Domnului – când va fi reconstruită cetatea pentru Domnul, de la Turnul lui Hananeél până la Poarta Unghiului! (Cartea profetului Ieremía 31, 38)
Toată valea cadavrelor şi a cenuşii şi toate câmpiile până la torentul Cédron, până la colţul Porţii Cailor, spre est, vor fi sfinte pentru Domnul: nu vor mai fi dărâmate şi ruinate niciodată”. (Cartea profetului Ieremía 31, 40)
Sedecía, regele lui Iúda, îl închisese spunând: „Pentru ce profeţeşti, zicând: «Aşa spune Domnul: ‹Iată, eu voi da cetatea aceasta în mâna regelui Babilónului, care o va captura, (Cartea profetului Ieremía 32, 3)
«Iată, Hanameél, fiul lui Şalúm, unchiul tău, va veni la tine să-ţi spună: ‹Cumpără pentru tine ogorul meu care este în Anatót, pentru că tu ai dreptul de răscumpărare ca să-l cumperi!› ». (Cartea profetului Ieremía 32, 7)