Mosaico decorativo

Trouvé 5843 Résultats pour: Pentru Mânie

  • Totuşi, voi ziceţi: „Domnul a făcut să se ridice pentru noi profeţi în Babilón”. (Cartea profetului Ieremía 29, 15)

  • Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă şi-i voi da să fie obiect de dispreţ pentru toate regatele pământului, spre blestem, fluierat şi ocară în toate neamurile unde îi voi alunga. (Cartea profetului Ieremía 29, 18)

  • Pentru că nu au ascultat cuvintele mele – oracolul Domnului – pe care le-am trimis la ei prin slujitorii mei, profeţii – i-am trezit şi i-am trimis –, dar voi nu aţi ascultat»” – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 29, 19)

  • Ei vor fi luaţi ca blestem pentru toţi deportaţii lui Iúda care sunt în Babilón, zicându-se: „Te-a pus Domnul ca Sedecía şi ca Aháb, pe care i-a ars regele din Babilón în foc”. (Cartea profetului Ieremía 29, 22)

  • Pentru că au făcut nebunii în Israél şi au săvârşit adulter cu soţiile semenilor lor şi au spus cuvinte înşelătoare în numele meu, deşi eu nu le-am poruncit; eu sunt cel care ştiu şi sunt martor – oracolul Domnului. (Cartea profetului Ieremía 29, 23)

  • „Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: «Pentru că ai trimis scrisori în numele tău la tot poporul care este în Ierusalím şi lui Sofonía, fiul lui Maaséia, preotul, şi tuturor preoţilor, spunând: (Cartea profetului Ieremía 29, 25)

  • Pentru că a trimis la voi în Babilón să se spună: ‹E lungă [captivitatea]. Aşadar, construiţi case şi locuiţi în ele, plantaţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!› »”. (Cartea profetului Ieremía 29, 28)

  • „Trimite la toţi cei deportaţi să se spună: «Aşa vorbeşte Domnul către Şemáia din Nehelám: ‹Pentru că Şemáia v-a profeţit, deşi nu eu l-am trimis, şi v-a făcut să vă puneţi încrederea în înşelăciune, (Cartea profetului Ieremía 29, 31)

  • de aceea, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată, îi voi pedepsi pe Şemáia din Nehalám şi descendenţa lui şi nu va fi niciun om care să locuiască în mijlocul acestui popor sau ca să vadă binele pe care îl voi face poporului meu – oracolul Domnului –, pentru că a vorbit de revoltă împotriva Domnului!’› »”. (Cartea profetului Ieremía 29, 32)

  • „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Scrie pentru tine într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus! (Cartea profetului Ieremía 30, 2)

  • Vai, este mare ziua aceea! Nu a mai fost ca ea. Este timp de strâmtorare pentru Iacób, dar el va fi salvat din el. (Cartea profetului Ieremía 30, 7)

  • Ci îl vor sluji pe Domnul Dumnezeul lor şi pe Davíd, regele lor, pe care îl voi face să se ridice pentru ei. (Cartea profetului Ieremía 30, 9)


"O temor e a confiança devem dar as mãos e proceder como irmãos. Se nos damos conta de que temos muito temor devemos recorrer à confiança. Se confiamos excessivamente devemos ter um pouco de temor". São Padre Pio de Pietrelcina