Trouvé 411 Résultats pour: Iacób

  • Apoi a ieşit fratele său şi mâna lui ţinea călcâiul lui Esáu; şi i-a pus numele Iacób. Isáac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei. (Cartea Genezei 25, 26)

  • Băieţii s-au făcut mari. Esáu a ajuns un vânător care cunoștea [arta vânătorii], om al câmpiei; dar Iacób era un om neprihănit, locuind în corturi. (Cartea Genezei 25, 27)

  • Isáac îl iubea pe Esáu pentru că îi plăcea vânatul lui; Rebéca, însă, îl iubea pe Iacób. (Cartea Genezei 25, 28)

  • Odată, Iacób a pregătit o fiertură, Esáu a venit de la câmp şi era frânt [de oboseală]. (Cartea Genezei 25, 29)

  • Esáu i-a zis lui Iacób: „Dă-mi, te rog, să mănânc din fiertură, fiertura asta roşie, fiindcă sunt frânt”. De aceea i s-a dat numele Edóm. (Cartea Genezei 25, 30)

  • Iacób a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!”. (Cartea Genezei 25, 31)

  • Iacób a zis: „Jură-mi astăzi!”. Şi el i-a jurat şi, astfel, i-a vândut dreptul de întâi-născut lui Iacób. (Cartea Genezei 25, 33)

  • Iacób i-a dat lui Esáu pâine şi fiertură de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a ridicat şi a plecat. Astfel şi-a dispreţuit Esáu dreptul de întâi-născut. (Cartea Genezei 25, 34)

  • Rebéca i-a zis fiului ei Iacób: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău în timp ce îi vorbea lui Esáu, fratele tău, zicând: (Cartea Genezei 27, 6)

  • Iacób a zis Rebécăi, mama sa: „Iată, Esáu, fratele meu, este un om păros, în timp ce eu nu am păr. (Cartea Genezei 27, 11)

  • Rebéca a luat hainele cele mai frumoase ale lui Esáu, fiul ei mai mare, pe care le avea la ea în casă şi l-a îmbrăcat pe Iacób, fiul ei mai mic. (Cartea Genezei 27, 15)

  • apoi i-a dat gustarea şi pâinea pe care le făcuse în mâna lui Iacób, fiul ei. (Cartea Genezei 27, 17)


“Cada Missa lhe obtém um grau mais alto de gloria no Céu!” São Padre Pio de Pietrelcina