Trouvé 6 Résultats pour: Desert

  • Fugi în Média, pentru că eu cred în cuvântul lui Dumnezeu despre Niníve, cele pe care le-a spus Nahúm – că toate vor fi şi se vor întâmpla la Atúr şi la Niníve – şi câte au spus profeţii lui Israél pe care i-a trimis Dumnezeu; toate se vor întâmpla şi nimic nu se va pierde din cuvintele lor: toate se vor împlini la timpul lor. Mai degrabă în Média va fi salvarea decât între asiriéni şi la Babilón. Căci eu ştiu şi cred că toate cele pe care le-a spus Dumnezeu se vor împlini şi vor fi. Nu se va pierde niciunul dintre cuvinte. Iar fraţii noştri care locuiesc în ţara lui Israél, toţi vor fi împrăştiaţi şi vor fi luaţi captivi din acel pământ bun. Toată ţara lui Israél va fi pustie, Samaría şi Ierusalímul vor fi un deşert, iar casa lui Dumnezeu va rămâne în tristeţe şi va fi arsă pentru o vreme. (Cartea lui Tobía 14, 4)

  • De câte ori s-au răzvrătit ei în deşert şi l-au supărat în pământ pustiu! (Cartea Psalmilor 78, 40)

  • Cetăţile tale sfinte au devenit pustiu, Sión este un deşert şi Ierusalímul, o ruină. (Cartea profetului Isaía 64, 9)

  • Nu au spus: «Unde este Domnul care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a condus prin pustiu, în ţinutul deşert şi uscat, în ţinutul secetei şi al umbrei morţii, în ţinutul prin care nu trece nimeni şi unde nu locuieşte niciun om?». (Cartea profetului Ieremía 2, 6)

  • Mama voastră a fost făcută de ruşine foarte mult, de ocară, cea care v-a născut; iată, ea este ultima dintre neamuri, un pustiu, un loc uscat şi un deşert! (Cartea profetului Ieremía 50, 12)

  • Cetăţile lui au devenit un pustiu, un pământ uscat şi deşert, o ţară unde nu locuieşte niciun om şi prin care nu trece niciun fiu al omului. (Cartea profetului Ieremía 51, 43)


“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina