1. Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului casei care a ieşit dis‑de‑dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa.

2. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinár pe zi, i-a trimis în via lui.

3. Ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă

4. şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!».

5. Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel.

6. Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?».

7. I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!».

8. Când s-a lăsat seara, stăpânul viei i-a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi!».

9. Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinár.

10. Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinár.

11. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei,

12. zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i‑ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa».

13. Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne‑am înţeles cu un dinár?

14. Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie.

15. Nu-mi este permis oare să fac ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?».

16. Astfel, ultimii vor fi primii, iar primii [vor fi] ultimii”.

17. (Mc 10,32-34; Lc 18,31-34) Urcând Isus spre Ierusalím, i-a luat deoparte pe cei doisprezece discipoli şi le-a spus pe drum:

18. „Iată, noi urcăm la Ierusalím şi Fiul Omului va fi dat pe [mâinile] arhiereilor şi ale cărturarilor, îl vor condamna la moarte,

19. îl vor da pe [mâinile] păgânilor ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia!”.

20. (Mc 10,35-40) Atunci, s-a apropiat de el mama fiilor lui Zebedéu cu fiii ei, s-a prosternat înaintea lui ca să-i ceară ceva.

21. El i-a zis: „Ce vrei?”. I-a spus: „Porunceşte ca aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi unul la stânga ta, în împărăţia ta!”.

22. Atunci Isus, răspunzând, a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care am să-l beau eu?”. I-au spus: „Putem”.

23. El le-a zis: „Potirul meu îl veţi bea, însă a sta la dreapta şi la stânga mea nu ţine de mine să dau, ci este pentru cei cărora le‑a fost pregătit de Tatăl meu”.

24. (Mc 10,42-45; Lc 22,24-27) Când au auzit ceilalţi zece, au fost cuprinşi de indignare faţă de cei doi fraţi.

25. Dar Isus, chemându-i, le-a zis: „Ştiţi că cei care conduc neamurile le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor.

26. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru

27. şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru

28. aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!”.

29. (Mc 10,46-52; Lc 18,35-43) În timp ce ieşeau din Ierihón, o mare mulţime îl urma.

30. Şi iată, doi orbi stăteau pe marginea drumului. Şi, auzind că trece Isus, au strigat: „Îndură-te de noi, Doamne, Fiul lui Davíd!”.

31. Mulţimea însă îi mustra ca să tacă, dar ei strigau şi mai tare: „Îndură-te de noi, Doamne, Fiul lui Davíd!”.

32. Oprindu-se, Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să fac pentru voi?”.

33. I-au spus: „Doamne, să ne deschizi ochii!”.

34. Atunci, lui Isus i s-a făcut milă şi le-a atins ochii. Îndată şi-au recăpătat vederea şi l-au urmat.





“A cada vitória sobre o pecado corresponde um grau de glória eterna”. São Padre Pio de Pietrelcina