Fundar 3319 Resultados para: vor

  • în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. (Scrisoarea către Evrei 1, 2)

  • Ele vor pieri, dar tu rămâi şi toate se vor învechi ca o haină, (Scrisoarea către Evrei 1, 11)

  • iar tu le vei înfăşura ca pe un veşmânt; şi ca o haină vor fi schimbate, dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi”. (Scrisoarea către Evrei 1, 12)

  • De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare despre care vorbim. (Scrisoarea către Evrei 2, 5)

  • astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”. (Scrisoarea către Evrei 3, 11)

  • Şi cui a jurat că nu vor intra în odihna lui, dacă nu celor neascultători? (Scrisoarea către Evrei 3, 18)

  • De fapt, noi care am crezut intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis: „Astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea”, chiar dacă lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. (Scrisoarea către Evrei 4, 3)

  • Şi iarăşi, în acelaşi loc: „Nu vor intra în odihna mea”. (Scrisoarea către Evrei 4, 5)

  • Deci dacă Iósue i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit după acestea despre o altă zi. (Scrisoarea către Evrei 4, 8)

  • Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi într-o stare mai bună şi aducătoare de mântuire, (Scrisoarea către Evrei 6, 9)

  • Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israél după zilele acelea, spune Domnul: voi pune legile mele în mintea lor şi le voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu. (Scrisoarea către Evrei 8, 10)

  • Şi nu va trebui să înveţe nimeni pe aproapele său şi nici pe fratele său, spunând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. (Scrisoarea către Evrei 8, 11)


“Tenhamos sempre horror ao pecado mortal e nunca deixemos de caminhar na estrada da santa eternidade.” São Padre Pio de Pietrelcina