Fundar 751 Resultados para: văzut

  • El ne-a povestit cum a văzut un înger în casa lui, stând în picioare şi spunându-i: «Trimite la Iópe şi cheamă-l pe Símon, care se numeşte Petru, (Faptele Apostolilor 11, 13)

  • Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în Domnul cu inimă neclintită. (Faptele Apostolilor 11, 23)

  • Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Ázimelor. (Faptele Apostolilor 12, 3)

  • Iar Petru a continuat să bată. Când au deschis, l-au văzut şi au fost cuprinşi de uimire. (Faptele Apostolilor 12, 16)

  • Însă Davíd, după ce a slujit în generaţia lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost adăugat la părinţii lui şi a văzut putrezirea. (Faptele Apostolilor 13, 36)

  • Dar acela pe care Dumnezeu l-a înviat nu a văzut putrezirea. (Faptele Apostolilor 13, 37)

  • Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau cele spuse de Paul insultându-l. (Faptele Apostolilor 13, 45)

  • Ieşind din închisoare, au intrat în casa Lídiei. Şi după ce i-au văzut şi i-au încurajat pe fraţi, au plecat. (Faptele Apostolilor 16, 40)

  • Luând în grabă soldaţi şi centurioni, a coborât în fugă la ei. Când l-au văzut pe tribun şi pe soldaţi, au încetat să-l lovească pe Paul. (Faptele Apostolilor 21, 32)

  • Cei care erau cu mine au văzut lumina, dar nu au auzit glasul care-mi vorbea. (Faptele Apostolilor 22, 9)

  • căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit. (Faptele Apostolilor 22, 15)

  • Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât soarele, care ne-a învăluit pe mine şi pe cei care mă însoţeau. (Faptele Apostolilor 26, 13)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.”(Pe Pio) São Padre Pio de Pietrelcina