Fundar 272 Resultados para: piatră de ajutor

  • Şoarecii de aur erau după numărul tuturor cetăţilor filisténilor care erau ale celor cinci conducători, de la cetăţile întărite până la satele dimprejur şi până la piatra cea mare pe care au pus arca Domnului. Ea este până în ziua aceasta în câmpia lui Iósue din Bet-Şémeş. (Cartea întâi a lui Samuél 6, 18)

  • Samuél a luat o piatră pe care a pus-o între Míţpa şi Şen. I-a dat numele de Ebén-Ézer, zicând: ,,Până aici ne-a ajutat Domnul”. (Cartea întâi a lui Samuél 7, 12)

  • I-au adus la cunoştinţă lui Saul: „Iată, poporul păcătuieşte împotriva Domnului mâncând deasupra sângelui!”. Saul a zis: „Faceţi o nelegiuire; rostogoliţi acum la mine o piatră mare!”. (Cartea întâi a lui Samuél 14, 33)

  • Şi-a băgat mâna în traistă, a luat o piatră şi a tras cu praştia; l-a lovit pe filistean în frunte, iar piatra s-a înfipt în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 49)

  • Davíd a fost mai tare decât filisteanul. Cu o praştie şi cu o piatră l-a lovit pe filistean şi l-a omorât. Davíd nu avea sabie în mână. (Cartea întâi a lui Samuél 17, 50)

  • Lasă să treacă trei zile, apoi coboară repede şi vino la locul unde te-ai ascuns în ziua acelei întâmplări şi stai lângă piatra Ézel! (Cartea întâi a lui Samuél 20, 19)

  • Eu voi trage trei săgeţi spre [piatră] ca şi când aş trage la ţintă. (Cartea întâi a lui Samuél 20, 20)

  • Dar dimineaţa, după ce-i trecuse beţia lui Nabál, soţia lui i-a povestit aceste lucruri. Inima lui i-a stat în piept şi el a devenit ca piatra. (Cartea întâi a lui Samuél 25, 37)

  • Hirám, regele din Tir, a trimis mesageri la Davíd, lemn de cedru, lucrători în lemn şi lucrători în piatră de zid şi i-au construit o casă lui Davíd. (Cartea a doua a lui Samuél 5, 11)

  • Toţi regii care erau slujitori ai lui Hadadézer au văzut că au fost loviţi de Israél. Au făcut pace cu Israél şi i-au slujit. Iar araméii s-au temut să le mai vină în ajutor fiilor lui Amón. (Cartea a doua a lui Samuél 10, 19)

  • Cine l-a omorât pe Abimélec, fiul lui Ierubéşet? Oare nu o femeie care a aruncat peste el o piatră de râşniţă de pe zid şi a murit la Tébeţ? De ce v-aţi apropiat de zid?», spuneţi-i: «A murit şi slujitorul tău Uría, hetéul»”. (Cartea a doua a lui Samuél 11, 21)

  • Când erau lângă piatra cea mare care este la Gabaón, Amása a ajuns înaintea lor. Ióab era îmbrăcat cu haina şi încins cu sabia, care atârna la şold, în teaca ei în care intra şi ieşea [foarte uşor]. (Cartea a doua a lui Samuél 20, 8)


“O Coração de Jesus não deixará cair no vazio a nossa oração se ela for plena de fé e de confiança.” São Padre Pio de Pietrelcina