Fundar 244 Resultados para: părinţii

  • Şi i se va răspunde: «Pentru că l-au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, care i-a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au ataşat de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit. De aceea a făcut Domnul să vină peste ei tot acest rău”. (Cartea întâi a Regilor 9, 9)

  • Hadád a auzit în Egipt că Davíd a adormit cu părinţii lui şi că Ióab, căpetenia armatei, a murit. Hadád i-a zis lui Faraón: „Dă-mi drumul ca să merg în ţara mea!”. (Cartea întâi a Regilor 11, 21)

  • Solomón a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui Davíd, tatăl său. Iar în locul lui a fost rege Roboám, fiul său. (Cartea întâi a Regilor 11, 43)

  • Zilele în care Ieroboám a fost rege au fost de douăzeci şi doi de ani. Apoi a adormit cu părinţii săi; şi a fost rege Nadáb, fiul său, în locul lui. (Cartea întâi a Regilor 14, 20)

  • Iúda a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului; ei au provocat gelozia lui prin păcatele pe care le-au săvârşit mai mult decât o făcuseră părinţii lor. (Cartea întâi a Regilor 14, 22)

  • Roboám a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui Davíd. Numele mamei lui era Naamá din Amón. Şi a fost rege Abiám, fiul său, în locul lui. (Cartea întâi a Regilor 14, 31)

  • Celelalte fapte ale lui Abiám şi tot ce a făcut el, nu sunt oare scrise în Cartea Cronicilor Regilor lui Iúda? A fost luptă între Abiám şi Ieroboám. 8Abiám a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui Davíd. Şi a fost rege Asá, fiul lui, în locul său. (Cartea întâi a Regilor 15, 7)

  • I-a îndepărtat pe homosexuali din ţară şi a înlăturat idolii pe care-i făcuseră părinţii lui. (Cartea întâi a Regilor 15, 12)

  • Asá a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui Davíd, tatăl său. Şi a fost rege Iosafát, fiul său, în locul lui. (Cartea întâi a Regilor 15, 24)

  • Baéşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Tirţá. Şi a devenit rege Elá, fiul său, în locul lui. (Cartea întâi a Regilor 16, 6)

  • Omrí a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaría. Şi a devenit rege Aháb, fiul lui, în locul său. (Cartea întâi a Regilor 16, 28)

  • Iar el a mers în pustiu cale de o zi; a ajuns şi a şezut sub un ienupăr. Atunci a cerut să moară, zicând: „Ajunge, acum, Doamne, ia-mi viaţa, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei!”. (Cartea întâi a Regilor 19, 4)


“Caminhe sempre e somente no bem e dê, cada dia, um passo à frente na linha vertical, de baixo para cima.” São Padre Pio de Pietrelcina