Fundar 244 Resultados para: părinţii
Astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri, şi-şi aduce aminte de legământul său cel sfânt. (Evanghelia după sf. Luca 1, 72)
A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, (Evanghelia după sf. Luca 2, 27)
Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paştelui. (Evanghelia după sf. Luca 2, 41)
Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinţii lui nu ştiau. (Evanghelia după sf. Luca 2, 43)
Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că aşa făceau şi părinţii lor cu profeţii. (Evanghelia după sf. Luca 6, 23)
Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că aşa le-au făcut părinţii lor profeţilor falşi. (Evanghelia după sf. Luca 6, 26)
Părinţii ei au rămas uluiţi, dar el le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate. (Evanghelia după sf. Luca 8, 56)
Vai vouă, pentru că ridicaţi monumente profeţilor pe care i-au ucis părinţii voştri! (Evanghelia după sf. Luca 11, 47)
Părinţii noştri l-au adorat [pe Dumnezeu] pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalím este locul unde trebuie să-l adore”. (Evanghelia după sf. Ioan 4, 20)
Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris:«Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 31)
Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 49)
Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”. (Evanghelia după sf. Ioan 6, 58)