Fundar 90 Resultados para: măsură

  • Iar apa s-o bei cu măsură: o șesime de hin, din când în când să bei! (Cartea profetului Ezechiél 4, 11)

  • El mi-a mai zis: ,,Fiul omului, iată, voi priva de pâine Ierusalímul și vor mânca pâinea la cântar și cu îngrijorare și vor bea apă cu măsură și cu spaimă! (Cartea profetului Ezechiél 4, 16)

  • „Fiul omului, înalță o lamentaţiune pentru regele din Tir și spune-i: așa spune Domnul Dumnezeu: «Tu, care ești sigiliu, măsură, plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe, (Cartea profetului Ezechiél 28, 12)

  • Camerele de la poartă, spre est, erau trei de o parte și trei de cealaltă parte. Era aceeași măsură pentru toate trei și aceeași măsură pentru ușorii de o parte și de cealaltă. (Cartea profetului Ezechiél 40, 10)

  • Camerele erau trei de o parte și trei de cealaltă; ușorii lor și vestibulele lor aveau măsura porții celei dintâi: era de cincizeci de coți lungimea, iar lățimea era de douăzeci și cinci de coți. (Cartea profetului Ezechiél 40, 21)

  • Ferestrele ei, vestibulele sale și palmierii săi aveau măsura porții care dădea spre est. Pe șapte trepte se urca spre [curte], iar vestibulele lor erau înaintea lor. (Cartea profetului Ezechiél 40, 22)

  • Camerele, ușorii și vestibulul erau de măsura celorlalte. Avea ferestre și vestibul de jur împrejur: cincizeci de coți era lungimea și lățimea era de douăzeci și cinci de coți. (Cartea profetului Ezechiél 40, 29)

  • Camerele, ușorii și vestibulul erau de măsura celorlalte. Avea ferestre și vestibul de jur împrejur: cincizeci de coți era lungimea și lățimea era de douăzeci și cinci de coți. (Cartea profetului Ezechiél 40, 33)

  • Deasupra intrării și până în casă, pe interior și pe exterior, și tot zidul de jur împrejur, pe interior și pe exterior, erau [căptușite] după măsură. (Cartea profetului Ezechiél 41, 17)

  • Éfa și batul să aibă aceeași măsură, adică batul să cuprindă a zecea parte dintr-un ómer și a zecea parte din ómer să fie éfa! În funcție de ómer să fie măsura lor. (Cartea profetului Ezechiél 45, 11)

  • În cele patru colțuri ale curții erau curți închise de patruzeci lungime și de treizeci lățime. Era aceeași măsură pentru cele patru colțuri. (Cartea profetului Ezechiél 46, 22)

  • Acestea sunt ieșirile cetății: în partea de nord, măsura este de patru mii cinci sute. (Cartea profetului Ezechiél 48, 30)


“Seja grato e beije docemente a mão de Deus. É sempre a mão de um pai que pune porque lhe quer bem” São Padre Pio de Pietrelcina