Fundar 142 Resultados para: jos

  • După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus [până jos]; (Evanghelia după sf. Ioan 19, 23)

  • Dar acesta şi-a cumpărat un ogor din plata nelegiuirii sale şi, căzând cu capul în jos, a crăpat la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele. (Faptele Apostolilor 1, 18)

  • Şi voi face minuni sus, în cer, şi semne jos, pe pământ: sânge şi foc şi nor de fum. (Faptele Apostolilor 2, 19)

  • Însă discipolii, luându-l într-o noapte, l-au coborât de pe zid, lăsându-l jos într-un coş. (Faptele Apostolilor 9, 25)

  • După ce au împlinit toate câte erau scrise despre el, l-au dat jos de pe lemn şi l-au pus într-un mormânt. (Faptele Apostolilor 13, 29)

  • Iar noi, luând-o înainte cu corăbiile, am navigat spre Ássos, de unde trebuia să-l luăm pe Paul, căci aşa hotărâse, voind să meargă pe jos. (Faptele Apostolilor 20, 13)

  • Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 28)

  • Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, în afara faptului că eu însumi nu am fost o povară pentru voi? Iertaţi-mi această nedreptate! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 12, 13)

  • Dar ce înseamnă „s-a ridicat”, dacă nu [faptul] că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 4, 9)

  • iar voi v-aţi uita la cel care poartă hainele luxoase şi i-aţi spune: „Luaţi loc aici”, iar celui sărac [i]-aţi spune: „Tu stai acolo!” sau: „Stai jos, la picioarele mele!”, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 3)


“Para que se preocupar com o caminho pelo qual Jesus quer que você chegue à pátria celeste – pelo deserto ou pelo campo – quando tanto por um como por outro se chegará da mesma forma à beatitude eterna?” São Padre Pio de Pietrelcina