Fundar 145 Resultados para: hrană deșert

  • Voi zădărnici planul lui Iúda şi al Ierusalímului cu privire la locul acesta: îi voi face să cadă de sabie înaintea duşmanilor lor şi prin mâna celor care le caută viaţa. Voi da cadavrele lor ca hrană păsărilor cerului şi animalelor pământului. (Cartea profetului Ieremía 19, 7)

  • îi voi da în mâinile duşmanilor lor şi în mâinile celor care caută viaţa lor, iar cadavrele lor vor deveni hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului. (Cartea profetului Ieremía 34, 20)

  • Mama voastră a fost făcută de ruşine foarte mult, de ocară, cea care v-a născut; iată, ea este ultima dintre neamuri, un pustiu, un loc uscat şi un deşert! (Cartea profetului Ieremía 50, 12)

  • Cetăţile lui au devenit un pustiu, un pământ uscat şi deşert, o ţară unde nu locuieşte niciun om şi prin care nu trece niciun fiu al omului. (Cartea profetului Ieremía 51, 43)

  • kaf Tot poporul suspină căutând pâine; au dat lucrurile lor de preț pentru hrană, ca să-i revină sufletul. „Vezi, Doamne, privește, pentru că am devenit de dispreț!”. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 1, 11)

  • qof I-am chemat pe cei care mă iubeau, dar m-au înșelat. Preoții mei și bătrânii mei în cetate și-au dat duhul în timp ce căutau hrană pentru ei ca să facă să-și revină sufletele lor. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 1, 19)

  • Ele au comis adulter și sânge este în mâinile lor; au comis adulter cu idolii lor și pe fiii lor pe care i-au născut pentru mine i-au trecut [prin foc] ca hrană. (Cartea profetului Ezechiél 23, 37)

  • Te voi abandona în pustiu, pe tine și pe toți peștii din Nílul tău, vei cădea pe suprafața câmpiei și nu vei fi adunat și nici strâns. Te voi da ca hrană pentru animalele pământului și pentru păsările cerului. (Cartea profetului Ezechiél 29, 5)

  • Așa să le spui: așa zice Domnul Dumnezeu: «Viu sunt eu! Cei care sunt în locurile devastate vor cădea de sabie, cei care sunt pe suprafața câmpiei vor fi dați ca hrană animalelor, iar cei care sunt în fortărețe și în peșteri vor muri de ciumă. (Cartea profetului Ezechiél 33, 27)

  • S-au împrăștiat, pentru că nu era păstor. Au devenit hrană pentru toate animalele câmpului și s-au împrăștiat. (Cartea profetului Ezechiél 34, 5)

  • «Viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – într-adevăr, pentru că turma mea a devenit pradă, a devenit turma mea hrană pentru toate animalele câmpului, din cauză că nu mai sunt păstori; deoarece păstorii mei nu caută turma mea, ci păstorii se păstoresc pe ei înșiși și nu păstoresc turma mea». (Cartea profetului Ezechiél 34, 8)

  • Așa spune Domnul Dumnezeu: «Iată, eu sunt împotriva păstorilor! Voi căuta turma mea din mâna lor și-i voi face să înceteze de a mai păstori turma. Păstorii nu se vor mai păstori pe ei înșiși. Voi salva turma mea din gura lor și nu va mai deveni pentru ei hrană». (Cartea profetului Ezechiél 34, 10)


“A sua função é tirar e transportar as pedras, e arrancar os espinhos. Jesus é quem semeia, planta, cultiva e rega. Mas seu trabalho também é obra de Jesus. Sem Ele você nada pode fazer.” São Padre Pio de Pietrelcina