Fundar 40 Resultados para: gând

  • Domnul i-a zis lui Iehú: „Pentru că ai făcut bine, ai împlinit ceea ce era drept în ochii mei şi ai făcut casei lui Aháb tot ce eu aveam de gând, fiii pe care îi ai vor sta pe tronul lui Israél până la a patra [generaţie]!”. (Cartea a doua a Regilor 10, 30)

  • Atunci un duh a coborât peste Amásai, căpetenie peste Cei Treizeci, [şi a zis]: „Suntem ai tăi cu [gând] de pace, Davíd, fiu al lui Iése! Pacea să fie cu tine şi cu cel care te ajută, căci Dumnezeul tău te ajută!”. Davíd i-a primit şi i-a pus căpetenii peste grupe. (Cartea întâi a Cronicilor 12, 19)

  • Tatăl meu, Davíd, avea de gând să zidească o casă pentru numele Domnului Dumnezeului lui Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 6, 7)

  • Domnul i-a zis lui Davíd, tatălui meu: «Pentru că ai avut de gând să construieşti o casă pentru numele meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. (Cartea a doua a Cronicilor 6, 8)

  • Şi în celelalte cetăţi din Galaád mai erau prinşi. Şi, a doua zi, [neamurile] aveau de gând să asedieze fortăreţele, să le cucerească şi să-i nimicească pe toţi într-o singură zi. (Cartea întâi a Macabéilor 5, 27)

  • Trífon a aflat că Símon s-a ridicat în locul lui Ionatán, fratele lui, şi că are de gând să lupte împotriva lui şi a trimis la el mesageri ca să-i spună: (Cartea întâi a Macabéilor 13, 14)

  • Întrucât avem de gând ca, în luna Casléu, în [ziua] a douăzeci şi cincea, să celebrăm purificarea templului, am crezut necesar să vă înştiinţăm ca şi voi să celebraţi [Sărbătoarea] Corturilor şi a focului [care s-a arătat] când Nehemía, după ce a reconstruit templul şi altarul, a adus jertfe. (Cartea a doua a Macabéilor 1, 18)

  • Având de gând să celebrăm purificarea, v-am scris şi vouă. Veţi face bine dacă veţi celebra zilele [de sărbătoare]. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 16)

  • Nicanór avea de gând să plătească tributul care era de două mii de talánţi, pe care regele îl dădea románilor din vânzarea iudeilor capitivi. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 10)

  • Jertfa celor vinovaţi este abominábilă; cu atât mai mult când o aduc cu gând [rău]. (Cartea Proverbelor 21, 27)

  • Căci ea umblă căutându-i pe cei vrednici de ea, li se face văzută cu bunăvoinţă pe căi şi în orice gând le iese în întâmpinare. (Cartea Înţelepciunii 6, 16)

  • Copiii sfinţi ai celor buni aduceau jertfă în ascuns şi au stabilit legea dumnezeirii într-un singur gând, ca sfinţii să împartă în acelaşi fel şi cele bune, şi cele periculoase, cântând de mai înainte imnurile părinţilor. (Cartea Înţelepciunii 18, 9)


“Menosprezai vossas tentações e não vos demoreis nelas. Imaginai estar na presença de Jesus. O crucificado se lança em vossos braços e mora no vosso coração. Beijai-Lhe a chaga do lado, dizendo: ‘Aqui está minha esperança; a fonte viva da minha felicidade. Seguro-vos, ó Jesus, e não me aparto de vós, até que me tenhais posto a salvo’”. São Padre Pio de Pietrelcina