Fundar 34 Resultados para: aduse

  • cu viaţa lor cădelniţele acestor oameni care au păcătuit! Să se facă nişte plăci întinse pentru acoperirea altarului! Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului, sunt sfinţite. Ele să fie un semn pentru fiii lui Israél!”. (Cartea Numerilor 17, 3)

  • Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, pâinea jertfei prin foc, mireasmă plăcută Domnului! Să fie aduse pe lângă arderea de tot permanentă şi jertfa ei de băutură! (Cartea Numerilor 28, 24)

  • Preoţii levíţi şi tot tribul lui Lévi să nu aibă nici parte, nici moştenire în Israél! Să se hrănească din jertfele prin foc [aduse] Domnului şi din partea lui! (Cartea Deuteronómului 18, 1)

  • De ce dispreţuiţi sacrificiile mele şi ofrandele pe care le-am poruncit [să fie aduse] în locuinţa mea? Tu îi cinsteşti mai mult pe fiii tăi decât pe mine. Voi vă îngrăşaţi cu cele mai alese dintre ofrandele lui Israél, poporul meu». (Cartea întâi a lui Samuél 2, 29)

  • Au adus arca şi cortul întâlnirii, iar toate obiectele sacre care erau în cort au fost aduse de preoţii levíţi. (Cartea a doua a Cronicilor 5, 5)

  • Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate acestea ca ardere de tot Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 32)

  • Levítul Córe, fiul lui Imná, era uşier în partea de răsărit; avea grijă de darurile de bună voie [aduse] lui Dumnezeu, ca să împartă ceea ce era adus ca dar ridicat Domnului şi lucrurile preasfinte. (Cartea a doua a Cronicilor 31, 14)

  • Am tras la sorţi, preoţi, levíţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse la casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la timpuri hotărâte, an de an, ca să ardă pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, după cum este scris în lege; (Cartea lui Nehemía 10, 35)

  • În haine strălucitoare e adusă la rege; fecioare formează alaiul ei, prietenele ei sunt aduse la tine. (Cartea Psalmilor 45, 15)

  • Sunt aduse în bucurie şi veselie, sunt conduse în palatul regelui. (Cartea Psalmilor 45, 16)

  • După aceste lucruri, Nicanór a urcat pe muntele Sión. Unii dintre preoţi şi dintre bătrânii poporului au ieşit din sanctuar ca să îl salute paşnic şi să îi arate arderile de tot care erau aduse pentru rege. (Cartea întâi a Macabéilor 7, 33)

  • Mai era în scriere cum profetul, fiind înştiinţat prin descoperire, a poruncit să fie aduse după el cortul şi arca atunci când a ieşit spre muntele pe care a urcat Moise şi a văzut moştenirea lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 2, 4)


“Como Jesus, preparemo-nos a duas ascensões: uma ao Calvário e outra ao Céu. A ascensão ao Calvário, se não for alegre, deve ao menos ser resignada!” São Padre Pio de Pietrelcina