Fundar 2423 Resultados para: Tronul Lui Israel
Daţi mărturie despre el, fii ai lui Israél, înaintea neamurilor, căci el v-a împrăştiat printre ele! (Cartea lui Tobía 13, 3)
Porţile Ierusalímului vor intona cântări de veselie şi toate casele lui vor spune: «Aleluia! Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israél!». Şi cei binecuvântaţi vor binecuvânta numele cel sfânt în veac şi pururi!”. (Cartea lui Tobía 13, 18)
Fugi în Média, pentru că eu cred în cuvântul lui Dumnezeu despre Niníve, cele pe care le-a spus Nahúm – că toate vor fi şi se vor întâmpla la Atúr şi la Niníve – şi câte au spus profeţii lui Israél pe care i-a trimis Dumnezeu; toate se vor întâmpla şi nimic nu se va pierde din cuvintele lor: toate se vor împlini la timpul lor. Mai degrabă în Média va fi salvarea decât între asiriéni şi la Babilón. Căci eu ştiu şi cred că toate cele pe care le-a spus Dumnezeu se vor împlini şi vor fi. Nu se va pierde niciunul dintre cuvinte. Iar fraţii noştri care locuiesc în ţara lui Israél, toţi vor fi împrăştiaţi şi vor fi luaţi captivi din acel pământ bun. Toată ţara lui Israél va fi pustie, Samaría şi Ierusalímul vor fi un deşert, iar casa lui Dumnezeu va rămâne în tristeţe şi va fi arsă pentru o vreme. (Cartea lui Tobía 14, 4)
Dar Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va întoarce Dumnezeu în ţara lui Israél. Vor reconstrui templul, însă nu unul ca şi cel dintâi, până la vremea când se va împlini timpul potrivit. Iar după aceasta, se vor întoarce din captivitatea lor cu toţii şi vor construi Ierusalímul cum se cuvine, iar casa lui Dumnezeu de acolo va fi zidită aşa cum au vorbit despre ea profeţii lui Israél. (Cartea lui Tobía 14, 5)
Toţi fiii lui Israél care vor fi mântuiţi în acele zile îşi vor aminti de Dumnezeu în adevăr, se vor aduna împreună şi vor merge la Ierusalím. Vor locui în siguranţă în veci pe pământul lui Abrahám ce le va fi dat lor. Toţi cei care îl iubesc pe Dumnezeu în adevăr se vor bucura, iar cei care vor păcătui şi vor săvârşi nelegiuire vor dispărea de pe tot pământul. (Cartea lui Tobía 14, 7)
Nabucodonosór s-a înfuriat foarte mult pe tot pământul şi a jurat pe tronul şi pe regatul său că se va răzbuna pe toate ţinuturile Cilíciei, ale Damáscului şi ale Síriei şi că îi va ucide cu sabia lui pe toţi locuitorii din ţinutul Moáb şi pe toţi fiii lui Amón, toată Iudéea şi pe toţi cei din Egipt, până va ajunge pe ţinuturile celor două mări. (Cartea Iudítei 1, 12)
Fiii lui Israél care locuiau în Iudéea au auzit toate cele pe care le făcuse Holoférn, comandantul suprem al lui Nabucodonosór, regele asiriénilor, tuturor popoarelor şi modul cum le-a devastat toate templele şi le-a distrus. (Cartea Iudítei 4, 1)
Fiii lui Israél au făcut după cum le-au poruncit Ioachím, marele preot, şi sfatul bătrânilor întregului popor al lui Israél, care stăteau în Ierusalím. (Cartea Iudítei 4, 8)
Fiecare om al lui Israél a strigat către Domnul cu mare insistenţă şi şi-au umilit sufletele cu mare zel. (Cartea Iudítei 4, 9)
Toţi bărbaţii lui Israél, femeile şi copiii care locuiau în Ierusalím au căzut cu faţa la pământ înaintea templului, şi-au presărat cenuşă pe cap şi s-au încins cu saci înaintea Domnului. (Cartea Iudítei 4, 11)
Au învăluit altarul cu sac şi au strigat către Dumnezeul lui Israél împreună, cu insistenţă, ca să nu dea copiii lor să fie nimiciţi, femeile lor să fie răpite, cetăţile moştenirii lor să fie distruse şi cele sfinte ale lor să fie profanate şi să devină bucuria răutăcioasă a popoarelor. (Cartea Iudítei 4, 12)
Aveau cenuşă pe turbanele lor şi strigau către Domnul din toată puterea, ca să-i viziteze spre binele întregii case a lui Israél. (Cartea Iudítei 4, 15)