Fundar 196 Resultados para: Singur

  • Atunci, cei trei, într-un singur glas, au înălţat imnuri, l-au preamărit şi l-au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, spunând: (Cartea profetului Daniél 3, 51)

  • Eu am rămas singur şi am văzut această apariţie mare. Nu a mai rămas în mine nicio putere, aspectul mi s-a schimbat ca al unui [om] distrus şi nu mi-a mai rămas nicio putere. (Cartea profetului Daniél 10, 8)

  • Eu am zis: „Ce vin să facă aceștia?”. El a spus: „Acestea sunt coarnele care l-au împrăștiat pe Iúda ca pe unul singur, încât nimeni nu și-a mai ridicat capul; ei vin să le înspăimânte și să dea jos coarnele neamurilor care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iúda ca s-o împrăștie”. (Cartea profetului Zaharía 2, 4)

  • Domnul va fi rege peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn și numele lui va fi unul singur. (Cartea profetului Zaharía 14, 9)

  • Oare nu este un singur tată pentru noi toți? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianța părinților noștri? (Cartea profetului Malahía 2, 10)

  • Oare nu a făcut unul singur și restul duhului îi aparține? Cine este singurul care caută descendență de la Dumnezeu? Păziți-vă în duhul vostru și n-o trădați pe femeia tinereții voastre! (Cartea profetului Malahía 2, 15)

  • După ce a dat drumul mulţimilor, s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur. (Evanghelia după sf. Matei 14, 23)

  • Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. (Evanghelia după sf. Matei 17, 8)

  • Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în focul Gheenei. (Evanghelia după sf. Matei 18, 9)

  • Şi a zis: «De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», (Evanghelia după sf. Matei 19, 5)

  • astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!”. (Evanghelia după sf. Matei 19, 6)

  • „De ce vorbeşte acesta astfel? Spune blasfemie! Cine poate să ierte păcatele, decât singur Dumnezeu?”. (Evanghelia după sf. Marcu 2, 7)


“Viva sempre sob o olhar do Bom Pastor e você ficara’ imune aos pastos contaminados.” São Padre Pio de Pietrelcina