Fundar 2629 Resultados para: Promisiunea Lui Dumnezeu
a fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? (Cartea Deuteronómului 4, 33)
Sau a mai încercat vreun dumnezeu să vină să-şi ia un popor din mijlocul unui alt popor, cu încercări, cu semne, cu minuni, cu lupte, cu mână puternică şi braţ întins, cu fapte mari înfricoşătoare, cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voştri? (Cartea Deuteronómului 4, 34)
Doar ţie ţi s-a dat să vezi, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este un altul în afară de el; (Cartea Deuteronómului 4, 35)
Să ştii astăzi şi meditează în inima ta că Domnul este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ şi nu este altul! (Cartea Deuteronómului 4, 39)
Să nu te închini lor şi să nu le slujeşti, căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc vina părinţilor în fii până la a treia şi a patra generaţie pentru cei ce mă urăsc (Cartea Deuteronómului 5, 9)
Voi aţi zis: «Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria lui şi măreţia lui şi i-am auzit glasul din mijlocul focului. Astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit cu omul şi [omul] rămâne viu. (Cartea Deuteronómului 5, 24)
căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău, ca să nu se aprindă mânia Domnului Dumnezeului tău împotriva ta şi să te nimicească de pe faţa pământului. (Cartea Deuteronómului 6, 15)
Să ştii că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care îşi ţine alianţa şi îndurarea faţă de cei care îl iubesc şi păzesc poruncile lui până la a mia generaţie. (Cartea Deuteronómului 7, 9)
Să nu te înspăimânţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeu mare şi înfricoşător! (Cartea Deuteronómului 7, 21)
Domnul mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Pe ele erau toate cuvintele pe care Domnul vi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. (Cartea Deuteronómului 9, 10)
Pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu face părtinire şi nu primeşte daruri, (Cartea Deuteronómului 10, 17)
să nu rămână noaptea cadavrul lui pe lemn şi să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemul lui Dumnezeu! Să nu întinezi pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă ca moştenire! (Cartea Deuteronómului 21, 23)