Fundar 1320 Resultados para: Prin
şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 16)
căci, prin el, amândoi avem acces într-un singur Duh la Tatăl. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 18)
în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 2, 22)
prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul, după cum v-am scris eu cu puţin înainte, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 3)
care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 5)
păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 6)
al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii sale. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 7)
pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 10)
În el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu], prin credinţa în el. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 12)
ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 16)
aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 17)
Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 3, 20)