Mosaico decorativo

Fundar 5965 Resultados para: Moarte Pentru Păcat

  • Moise i-a zis Domnului: „Pentru ce vrei să faci rău slujitorului tău? De ce nu am aflat har în ochii tăi punând povara acestui întreg popor asupra mea? (Cartea Numerilor 11, 11)

  • Eu singur nu pot să port tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. (Cartea Numerilor 11, 14)

  • Spune poporului: «Sfinţiţi-vă pentru mâine ca să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: ‹Cine ne va da carne să mâncăm? Căci bine ne era în Egipt!›. Domnul vă va da carne şi veţi mânca. (Cartea Numerilor 11, 18)

  • ci o lună de zile, până vă va ieşi pe nări şi vi se va face greaţă; pentru că l-aţi dispreţuit pe Domnul, care este în mijlocul vostru, şi aţi plâns înaintea lui, zicând: ‹Pentru ce am ieşit din Egipt?› »”. (Cartea Numerilor 11, 20)

  • Se vor tăia pentru ei oile şi boii ca să le ajungă? Sau se vor aduna toţi peştii mării ca să le ajungă?”. (Cartea Numerilor 11, 22)

  • Moise i-a răspuns: „Eşti tu gelos pentru mine? De-ar fi tot poporul Domnului profeţi! Şi de-ar pune Domnul duhul său peste ei!”. (Cartea Numerilor 11, 29)

  • Locul acela a fost numit Chibrót-Hataavá, pentru că acolo au îngropat poporul care a poftit. (Cartea Numerilor 11, 34)

  • „Trimite oameni să cerceteze ţara Canaán pe care o dau fiilor lui Israél, câte unul pentru fiecare trib al părinţilor lor: să-i trimiteţi pe toţi cei care sunt căpetenii între ei!”. (Cartea Numerilor 13, 2)

  • Acestea sunt numele lor: pentru tribul lui Rubén, Şamúa, fiul lui Zacúr; (Cartea Numerilor 13, 4)

  • pentru tribul lui Simeón, Şafát, fiul lui Horí; (Cartea Numerilor 13, 5)

  • pentru tribul lui Iúda, Cáleb, fiul lui Iefúne; (Cartea Numerilor 13, 6)

  • pentru tribul lui Isahár, Igál, fiul lui Iosíf; (Cartea Numerilor 13, 7)


"De todos os que vierem pedir meu auxílio, nunca perderei nenhum!" São Padre Pio de Pietrelcina