Fundar 5965 Resultados para: Moarte Pentru Păcat
aşa încât să-şi revină din laţul diavolului de care erau prinşi de vii, pentru a-i face voinţa! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 2, 26)
pentru că oamenii vor fi egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi, nerecunoscători, sacrilegi, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 2)
dar nu vor ajunge prea departe, pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor aşa cum a fost şi a acelora. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 9)
Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 16)
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 3, 17)
Păzeşte-te şi tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 15)
Domnul însă mi-a fost alături şi m‑a întărit pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s‑o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 17)
Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 18)
Pentru aceasta te-am lăsat în Créta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas şi să stabileşti prezbíteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 5)
ţinând cuvântul [vrednic] de crezare după învăţăură, pentru ca să fie puternic şi să îndrume la învăţătură sănătoasă şi să-i dojenească pe potrivnici. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 9)
Această mărturie este adevărată. Pentru acest motiv, dojeneşte-i cu severitate ca să fie sănătoşi în credinţă, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 13)
Toate sunt curate pentru cei curaţi, însă pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimic nu este curat; din contra, le sunt întinate mintea şi conştiinţa. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 15)