Mosaico decorativo

Fundar 3658 Resultados para: Mar

  • Căci este dată mărturie despre el: „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchísedec”. (Scrisoarea către Evrei 7, 17)

  • Pentru că Legea nu a desăvârşit nimic, dar este o introducere la o speranţă mai mare prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 7, 19)

  • Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; (Scrisoarea către Evrei 7, 26)

  • el nu are nevoie, ca marii preoţi, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuşi. (Scrisoarea către Evrei 7, 27)

  • De fapt, Legea stabileşte ca mari preoţi oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, [venit] în urma Legii, [îl constituie] pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna. (Scrisoarea către Evrei 7, 28)

  • Punctul de căpătâi din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri, (Scrisoarea către Evrei 8, 1)

  • Căci orice mare preot este stabilit să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere. (Scrisoarea către Evrei 8, 3)

  • Şi nu va trebui să înveţe nimeni pe aproapele său şi nici pe fratele său, spunând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. (Scrisoarea către Evrei 8, 11)

  • Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine şi pentru greşelile din neştiinţă ale poporului. (Scrisoarea către Evrei 9, 7)

  • Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, (Scrisoarea către Evrei 9, 11)

  • şi nu ca să se aducă pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, (Scrisoarea către Evrei 9, 25)

  • Dar şi Duhul cel Sfânt dă mărturie despre aceasta, căci, după ce a spus: (Scrisoarea către Evrei 10, 15)


"Enquanto estivermos vivos sempre seremos tentados. A vida é uma contínua luta." São Padre Pio de Pietrelcina