Fundar 3658 Resultados para: Mar
„Chiar şi azi plângerea mea este amară şi mâna lui apasă peste geamătul meu. (Cartea lui Iob 23, 2)
Oare s-ar certa cu mine cu putere mare? Nu, ci el mi-ar acorda atenţie. (Cartea lui Iob 23, 6)
Pe urma lui s-a ţinut piciorul meu, calea lui am urmărit-o şi nu m-am abătut. (Cartea lui Iob 23, 11)
Ochiul adulterului urmăreşte amurgul, zicând: «Niciun ochi nu mă va zări», şi-şi pune un văl pe faţă. (Cartea lui Iob 24, 15)
Este oare număr pentru trupele sale? Şi peste cine nu se ridică lumina lui? (Cartea lui Iob 25, 3)
Prin puterea lui, tulbură marea, prin pricepere, îl zdrobeşte pe Raháb. (Cartea lui Iob 26, 12)
Iată, acestea sunt marginile căilor sale! Este un murmur cuvântul pe care-l auzim despre el? Tunetul puterii sale, cine-l poate înţelege?”. (Cartea lui Iob 26, 14)
„Viu este Dumnezeu, care mi-a întors judecata, Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul! (Cartea lui Iob 27, 2)
Abisul spune: «Nu este în mine», iar marea zice: «Nu este cu mine». (Cartea lui Iob 28, 14)
Mărgeanul şi perlele nu se amintesc, posedarea înţelepciunii e mai mult decât coralii. (Cartea lui Iob 28, 18)
Căci el priveşte până la marginile pământului, vede tot ce este sub cer. (Cartea lui Iob 28, 24)
atunci a văzut-o şi a remarcat-o, a fixat-o şi a cercetat-o. (Cartea lui Iob 28, 27)