Fundar 2319 Resultados para: Israél
Să iei de la fiii lui Israél banii pentru răscumpărare şi să-i dai pentru slujirea cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru fiii lui Israél aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor”. (Cartea Exodului 30, 16)
Să le vorbeşti fiilor lui Israél: «Acesta îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă din generaţie în generaţie! (Cartea Exodului 30, 31)
,,Vorbeşte-le fiilor lui Israél şi spune-le: «Să ţineţi sabáturile mele, pentru că sunt semne între mine şi voi, din generaţie în generaţie, ca să se ştie că eu sunt Domnul care vă sfinţeşte! (Cartea Exodului 31, 13)
Fiii lui Israél să păzească sabátul şi să-l sărbătorească din generaţie în generaţie ca alianță veşnică! (Cartea Exodului 31, 16)
Acesta va fi între mine şi fiii lui Israél un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi s-a odihnit»”. (Cartea Exodului 31, 17)
El i-a luat din mâinile lor, i-a turnat într-un tipar şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului”. (Cartea Exodului 32, 4)
S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israél, care te-a scos din ţara Egiptului»”. (Cartea Exodului 32, 8)
Adu-ţi aminte de Abrahám, de Isáac şi de Israél, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi descendenţa voastră ca stelele cerului şi voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna»!”. (Cartea Exodului 32, 13)
A luat viţelul pe care-l făcuseră şi l-a ars în foc; l-a măcinat până când a devenit praf; a presărat praful pe apă şi a dat-o fiilor lui Israél s-o bea. (Cartea Exodului 32, 20)
El le-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israél: «Fiecare din voi să pună sabia la brâu! Străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi întoarceţi-vă şi fiecare să ucidă pe fratele său, fiecare pe prietenul şi fiecare pe aproapele său!»”. (Cartea Exodului 32, 27)
Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-le fiilor lui Israél: «Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă aş veni în mijlocul tău, te-aş nimici. Aruncă acum hainele de sărbătoare de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face!»”. (Cartea Exodului 33, 5)
Fiii lui Israél s-au dezbrăcat de hainele de sărbătoare, începând de la muntele Hóreb. (Cartea Exodului 33, 6)