Fundar 370 Resultados para: Ham

  • Acestuia, Abrahám i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus, înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salémului, care înseamnă rege al păcii. (Scrisoarea către Evrei 7, 2)

  • Observaţi deci cât de mare este acela căruia patriarhul Abrahám i-a dat a zecea parte din pradă! (Scrisoarea către Evrei 7, 4)

  • Şi în timp ce aceia dintre fiii lui Lévi care au primit preoţia au poruncă după Lege să ia zeciuiala de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia se trag din Abrahám, (Scrisoarea către Evrei 7, 5)

  • acesta, care [nu se trage] din ei prin genealogie, l-a supus la zeciuială pe Abrahám şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile. (Scrisoarea către Evrei 7, 6)

  • Şi ca să spunem aşa, prin Abrahám, chiar şi Lévi, care primeşte zeciuială, este supus la zeciuială, (Scrisoarea către Evrei 7, 9)

  • Prin credinţă, Abrahám a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un loc pe care avea să-l primească drept moştenire şi a plecat fără să ştie unde merge. (Scrisoarea către Evrei 11, 8)

  • Prin credinţă, Abrahám l-a adus ca jertfă pe Isáac atunci când a fost pus la încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie promisiunile, (Scrisoarea către Evrei 11, 17)

  • Oare Abrahám, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat aducându-l pe Isáac, fiul său, pe altarul [de jertfă]? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 21)

  • Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Abrahám a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat spre justificare” şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 23)

  • astfel, Sára a ascultat de Abrahám, numindu-l stăpânul ei. Voi aţi devenit fiicele ei dacă faceţi binele şi nu vă lăsaţi speriate de nimic. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 6)


Uma filha espiritual perguntou a Padre Pio: “O Senhor cura tantas pessoas, por que não cura esta sua filha espiritual?” Padre Pio respondeu-lhe em voz baixa: “E não nos oferecemos a Deus?” São Padre Pio de Pietrelcina