Mosaico decorativo

Fundar 994 Resultados para: Genealogia Lui David

  • Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd. (Cartea Psalmilor 21, 1)

  • Maestrului de cor. După „Cerboaica din zori”. Psalm. Al lui Davíd. (Cartea Psalmilor 22, 1)

  • Psalm. Al lui Davíd. Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă [de nimic]; (Cartea Psalmilor 23, 1)

  • Psalm al lui Davíd. Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el, lumea şi cei care locuiesc în ea. (Cartea Psalmilor 24, 1)

  • Al lui Davíd. alef Către tine, Doamne, înalţ sufletul meu, (Cartea Psalmilor 25, 1)

  • Al lui Davíd. Fă-mi judecată, Doamne, căci eu am umblat în neprihănire! În Domnul mi-am pus încrederea şi nu mă voi clătina. (Cartea Psalmilor 26, 1)

  • Al lui Davíd. Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? (Cartea Psalmilor 27, 1)

  • Al lui Davíd. Către tine strig, Doamne Dumnezeul meu, să nu rămâi tăcut în faţa mea, căci de vei tăcea faţă de mine, voi fi asemenea cu cei care coboară în groapă. (Cartea Psalmilor 28, 1)

  • Psalm. Al lui Davíd. Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului glorie şi putere, (Cartea Psalmilor 29, 1)

  • Psalm. Cântec la dedicarea templului. Al lui Davíd. (Cartea Psalmilor 30, 1)

  • Maestrului de cor. Psalm. Al lui Davíd. (Cartea Psalmilor 31, 1)

  • Al lui Davíd. Poem. Fericit este [omul] căruia i s-a iertat fărădelegea, căruia i s-a acoperit păcatul! (Cartea Psalmilor 32, 1)


"As almas! As almas! Se alguém soubesse o preço que custam". São Padre Pio de Pietrelcina