Fundar 1641 Resultados para: Fiul lui Adam
pe care Dumnezeu a împlinit-o pentru copiii lor, pentru noi, înviindu-l pe Isus, aşa cum este scris în psalmul al doilea: «Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut». (Faptele Apostolilor 13, 33)
Apoi a ajuns la Dérbe şi la Lístra. Şi era acolo un discipol al cărui nume era Timotéi, fiul unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. (Faptele Apostolilor 16, 1)
L-au însoţit: Sopatros, [fiul] lui Piros din Beréea, Aristárh şi Secúndus din Tesaloníc, Gáius din Dérbe şi Timotéi, Tihíc şi Trófim din Asia. (Faptele Apostolilor 20, 4)
Auzind de complot, fiul surorii lui Paul s-a dus şi a intrat în fortăreaţă ca să-l anunţe pe Paul. (Faptele Apostolilor 23, 16)
despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui Davíd, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 3)
Totuşi, moartea a domnit de la Adám şi până la Moise chiar şi peste cei care nu păcătuiseră după exemplul căderii lui Adám, care este chipul celui care are să vină. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 5, 14)
De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 3)
Credincios este Dumnezeu de care aţi fost chemaţi la comuniunea cu Fiul său, Isus Cristos Domnul nostru. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 9)
Şi după cum toţi mor în Adám, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 22)
Iar când toate îi vor fi supuse, atunci şi el, Fiul, se va supune celui care i-a supus lui toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 28)
Aşa şi este scris: „primul om, Adám, a fost făcut cu suflet viu”, cel din urmă Adám, cu Duhul dătător de viaţă. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 15, 45)
Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi –de mine, de Silván şi de Timotéi – nu este da şi nu, ci în el este numai da. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 1, 19)