Fundar 1228 Resultados para: Drum Spre Canaan
Înclină-mi inima spre învăţăturile tale, şi nu spre [dorinţa] de câştig! (Cartea Psalmilor 119, 36)
Am cercetat cărările mele şi mi-am întors paşii spre mărturiile tale. (Cartea Psalmilor 119, 59)
Să-mi fie îndurarea ta spre mângâiere, după cuvântul [dat] slujitorului tău! (Cartea Psalmilor 119, 76)
Să se întoarcă spre mine cei care se tem de tine şi cei care cunosc mărturiile tale! (Cartea Psalmilor 119, 79)
Îndreaptă-ţi faţa spre mine şi îndură-te, după judecata celor care iubesc numele tău! (Cartea Psalmilor 119, 132)
Cântare a treptelor. Îmi ridic ochii spre munţi [şi mă întreb]: „De unde-mi va veni ajutorul?”. (Cartea Psalmilor 121, 1)
Iată, ca ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor, ca ochii slujitoarei spre mâna stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri [îndreptaţi] spre Domnul Dumnezeul nostru până când ne va arăta îndurarea sa! (Cartea Psalmilor 123, 2)
Sceptrul celui nelegiuit nu va rămâne peste moştenirea celor drepţi, ca nu cumva cei drepţi să-şi întindă mâinile spre nelegiuire. (Cartea Psalmilor 125, 3)
pe Sihón, regele amoréilor, şi pe Og, regele din Basán, şi toate domniile din Canaán, (Cartea Psalmilor 135, 11)
Mă prostern spre templul tău cel sfânt. Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău, căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale. (Cartea Psalmilor 138, 2)
Rugăciunea mea să se înalţe spre tine ca fumul de tămâie, ridicarea mâinilor mele să fie în faţa ta ca ofranda de seară. (Cartea Psalmilor 141, 2)
Să nu mi se plece inima spre niciun lucru rău, spre uneltiri nelegiuite, [împreună] cu nelegiuiţii şi cu făcătorii de rele; să nu mă înfrupt din delicatesele lor! (Cartea Psalmilor 141, 4)