Fundar 640 Resultados para: Dan
Madianíţii l-au vândut în Egipt lui Putifár, un demnitar al lui Faraón, şi anume comandantul gărzii. (Cartea Genezei 37, 36)
Iosíf s-a coborât în Egipt şi Putifár, un demnitaru al lui Faraón, comandantul gărzii, bărbat egiptéan, l-a cumpărat din mâna ismaelíţilor care-l făcuseră să coboare acolo. (Cartea Genezei 39, 1)
I-a pus sub pază în casa comandantului gărzii, în temniţă, în locul unde era prizonier Iosíf. (Cartea Genezei 40, 3)
Comandantul gărzii l-a pus supraveghetor pe Iosíf pentru ei şi el i-a slujit. Ei au rămas câteva zile sub pază. (Cartea Genezei 40, 4)
Faraón se mâniase pe slujitorii lui şi ne dăduse sub pază în casa comandantului gărzii pe mine şi pe mai-marele pitarilor. (Cartea Genezei 41, 10)
Era acolo cu noi un tânăr evreu, un servitor al comandantului gărzii. I-am povestit şi el ne-a interpretat visele. Fiecăruia i-a interpretat după visul lui. (Cartea Genezei 41, 12)
Aceştia sunt fiii pe care Léa i-a născut lui Iacób în Padán-Arám, precum şi pe Diná, fiica sa. Toţi, fii şi fiice, erau treizeci şi trei de suflete. (Cartea Genezei 46, 15)
Fiii lui Dan: Huşím. (Cartea Genezei 46, 23)
Când am venit din Padán, Rahéla a murit în ţara Canaán, pe drum; nu ajunsesem încă în ţinutul Efráta și am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efráta, adică Betleém”. (Cartea Genezei 48, 7)
Dan va judeca pe poporul său ca unul dintre triburile lui Israél. (Cartea Genezei 49, 16)
Dan va fi un şarpe pe drum, o viperă cu corn pe cărare, muşcând căclâiele calului, ca să cadă călăreţul pe spate. (Cartea Genezei 49, 17)
Când au ajuns la Gorén Ha-Atád, care este dincolo de Iordán, l-au jelit acolo cu jale mare şi impresionantă. [Iosíf] a ţinut pentru tatăl său un bocet de şapte zile. (Cartea Genezei 50, 10)