Fundar 810 Resultados para: Ceea
Căci atunci când eraţi sclavii păcatului, eraţi liberi în ceea ce priveşte dreptatea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 6, 20)
Acum însă am fost eliberaţi de Lege, fiind morţi pentru ceea ce ne ţinea în sclavie, aşa încât să slujim în duhul cel nou, şi nu în litera cea veche. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 6)
Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 15)
Deci, dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 16)
Aşadar, dacă ceea ce nu vreau, aceea fac, nu mai sunt eu cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 7, 20)
De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 3)
căci în speranţă am fost mântuiţi. Dar speranţa care se vede nu este speranţă, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 24)
Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 8, 25)
Şi atunci, ce? Ceea ce a căutat Israél nu a obţinut, dar a obţinut alegerea, iar ceilalţi s-au împietrit, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 11, 7)
Daţi fiecăruia ceea ce îi sunteţi datori: celui cu impozitul, impozit; celui cu taxele vamale, vamă; celui căruia [îi datoraţi] respect, respect; celui căruia [îi datoraţi] cinste, cinste! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 13, 7)
Deci să urmărim ceea ce este spre pacea şi edificarea reciprocă! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 14, 19)
Credinţa pe care o ai păstreaz-o pentru tine însuţi înaintea lui Dumnezeu! Fericit este cel care nu se judecă pe sine în ceea ce discerne! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 14, 22)