Fundar 1636 Resultados para: Casa lui Saul

  • Într-o astfel de zi, el a intrat în casă pentru ca să-şi facă lucrul său şi nu era acolo niciunul din oamenii casei; (Cartea Genezei 39, 11)

  • I-a pus sub pază în casa comandantului gărzii, în temniţă, în locul unde era prizonier Iosíf. (Cartea Genezei 40, 3)

  • Atunci i-a întrebat pe demnitarii lui Faraón care erau cu el sub pază în casa stăpânului său şi le-a zis: „De ce aveţi feţele triste astăzi?”. (Cartea Genezei 40, 7)

  • Faraón se mâniase pe slujitorii lui şi ne dăduse sub pază în casa comandantului gărzii pe mine şi pe mai-marele pitarilor. (Cartea Genezei 41, 10)

  • Tu vei fi mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tău. Numai cât priveşte tronul voi fi mai mare decât tine”. (Cartea Genezei 41, 40)

  • Iosíf a pus întâiului născut numele Manáse, căci [a zis] el: „Dumnezeu m-a făcut să uit toate chinurile mele şi toată casa tatălui meu”. (Cartea Genezei 41, 51)

  • Iosíf i-a văzut pe ei şi pe Beniamín şi a zis celui care era peste casa lui: „Adu-i pe oamenii aceştia în casă, taie [ce trebuie] şi pregăteşte [masa], căci oamenii aceştia vor mânca împreună cu mine la amiază!”. (Cartea Genezei 43, 16)

  • Omul a făcut cum îi poruncise Iosíf: i-a făcut pe bărbaţi să intre în casa lui Iosíf. (Cartea Genezei 43, 17)

  • Oamenii s-au temut, deoarece au fost conduşi în casa lui Iosíf, şi au zis: „Din pricina argintului pus înapoi în sacii noştri mai înainte am fost aduşi aici; vrea să se năpustească peste noi, să se arunce asupra noastră ca să ne ia sclavi, cu tot cu măgarii noştri”. (Cartea Genezei 43, 18)

  • S-au apropiat de cel care era peste casa lui Iosíf şi i-au vorbit la uşa casei (Cartea Genezei 43, 19)

  • Omul i-a dus pe bărbaţi în casa lui Iosíf şi le-a dat apă ca să-şi spele picioarele. Şi a dat nutreţ măgarilor lor. (Cartea Genezei 43, 24)

  • Când Iosíf a ajuns acasă, ei i-au adus în casă darul pe care-l aveau în mâini şi i s-au închinat cu faţa la pământ. (Cartea Genezei 43, 26)


“Quanto maiores forem os dons, maior deve ser sua humildade, lembrando de que tudo lhe foi dado como empréstimo.” São Padre Pio de Pietrelcina