Fundar 9265 Resultados para: Care
aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi spuneţi: «Spui blasfemii» pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»? (Evanghelia după sf. Ioan 10, 36)
Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 2)
Aşadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 3)
când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 6)
Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; (Evanghelia după sf. Ioan 11, 25)
Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 27)
Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 31)
Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 33)
Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 37)
(Mt 26,1-5; Mc 14,1-2; Lc 22,1-2) Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 45)
Unul dintre ei, Caiáfa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic, (Evanghelia după sf. Ioan 11, 49)
(Mt 26,6-13; Mc 14,3-9) Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betánia, unde era Lazăr pe care Isus îl înviase din morţi. (Evanghelia după sf. Ioan 12, 1)