Fundar 855 Resultados para: Camere De Luat Vederi
[Iúda] Macabéul şi cei care erau cu el, sub călăuzirea Domnului, au luat înapoi templul şi cetatea. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 1)
Au purificat templul, au făcut un alt altar şi, scăpărând cremene, au luat foc de la ele, au adus jertfe după un răstimp de doi ani. [Au ars] tămâie, [au aprins] candele şi au aşezat pâinile punerii înainte. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 3)
Când a fost acuzat de către prieteni la Eupátor şi auzind de fiecare dată că este [numit] trădător, întrucât părăsise Cíprul, care-i fusese încredinţat de Filométor, şi trecuse de partea lui Antióh Epifánul, pentru că nu-şi mai putea ţine autoritatea, şi-a luat viaţa otrăvindu-se. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 13)
Când au terminat rugăciunea, au luat armele şi au ieşit din cetate o bună bucată de drum şi, când s-au apropiat de duşmani, s-au oprit. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 27)
Cohorta lui Iúda a apărut cea dintâi, iar duşmanii au fost cuprinşi de groaza şi de spaima cauzată de apariţia Celui care le vede pe toate. Au luat-o la fugă fiecare în altă parte, astfel încât s-au rănit unii pe alţii, străpungându-se cu ascuţişul săbiilor. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 22)
A luat în stăpânire ţara după ce îl omorâse pe Antióh şi pe tutorele lui, Lýsias. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 2)
De aceea, pentru că mi s-a luat demnitatea strămoşească – vorbesc despre funcţia de mare preot – am venit acum aici. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 7)
Cel vinovat este luat de nelegiuirile sale, este prins cu funiile păcatului său. (Cartea Proverbelor 5, 22)
A luat punga cu argint în mâna lui; în ziua de lună nouă va veni acasă”. (Cartea Proverbelor 7, 20)
Eu am privit şi am pus la inimă şi am luat învăţăminte. (Cartea Proverbelor 24, 32)
M-au găsit străjerii care înconjură cetatea, m-au lovit, m-au rănit şi au luat vălul de pe mine străjerii zidurilor. (Cartea Cântarea Cântărilor 5, 7)
Şi, înşelându-se şi mai mult pe căile înşelăciunii, au luat drept dumnezei cele necinstite, chiar şi printre fiinţele ruşinoase, fiind minţiţi, pe drept, ca nişte copii nepricepuţi. (Cartea Înţelepciunii 12, 24)