Fundar 855 Resultados para: Camere De Luat Vederi
Apoi a luat toată armata, pedestraşii, cavaleria şi carele lui şi a plecat de acolo în ţinutul muntos. (Cartea Iudítei 2, 22)
A luat în stăpânire ţinuturile Cilíciei, i-a nimicit pe toţi cei care i se împotriveau şi a ajuns până la hotarele dinspre sud ale lui Iafét, în faţa Arábiei. (Cartea Iudítei 2, 25)
Au coborât spre ţărmul mării el şi armata lui; a pus gărzi în cetăţile fortificate şi a luat din ele, ca aliaţi, oameni aleşi. (Cartea Iudítei 3, 6)
I-a aşezat în ţara amoréilor şi pe toţi cei din Esebón i-au nimicit prin puterea lor. Trecând Iordánul, au luat în stăpânire tot ţinutul muntos. (Cartea Iudítei 5, 15)
Slujitorii lui l-au luat şi l-au dus afară din tabără, în câmpie, iar din mijlocul câmpiei au plecat spre ţinutul muntos şi au ajuns la izvoarele care erau mai jos de Betúlia. (Cartea Iudítei 6, 11)
Când i-au văzut oamenii din cetate, de pe vârful muntelui, şi-au luat armele şi au ieşit în afara cetăţii, pe vârful muntelui, şi fiecare om purtător de praştie le-a oprit urcarea şi a aruncat asupra lor cu pietre. (Cartea Iudítei 6, 12)
Ozía l-a luat din adunare acasă la el şi a făcut un ospăţ pentru bătrâni. L-au invocat pe Dumnezeul lui Israél toată noaptea aceea [să le vină] în ajutor. (Cartea Iudítei 6, 21)
Şi-a luat fiecare armele sale de luptă, au aprins focuri pe turnurile lor şi au rămas de pază toată noaptea aceea. (Cartea Iudítei 7, 5)
Şi-a pus sandale în picioare, şi-a luat brăţări, lănţişoare, inele, cercei şi toate podoabele ei şi s-a înfrumuseţat foarte mult spre seducerea ochilor bărbaţilor care ar fi văzut-o. (Cartea Iudítei 10, 4)
Ei au luat-o şi au întrebat-o: „A cui eşti, de unde vii şi unde mergi?”. Iar ea a zis: „Sunt o fiică a evreilor şi fug din faţa lor pentru că sunt pe punctul să fie daţi vouă ca pradă. (Cartea Iudítei 10, 12)
Ea a luat, a mâncat şi a băut înaintea lui cele pe care le-a pregătit slujitoarea ei. (Cartea Iudítei 12, 19)
Apoi, apropiindu-se de stâlpul patului care era la capul lui Holoférn, a luat de la el sabia lui, (Cartea Iudítei 13, 6)