Mosaico decorativo

Fundar 2615 Resultados para: Armura Lui Dumnezeu

  • Întrucât nenorocirea de la Dumnezeu este spaimă pentru mine, nu aş putea suporta măreţia lui. (Cartea lui Iob 31, 23)

  • Elíhu, fiul lui Baraheél din Buz, din familia lui Ram, s-a aprins de mânie împotriva lui Iob, pentru că [Iob se considera] pe sine mai drept decât Dumnezeu. (Cartea lui Iob 32, 2)

  • Să nu ziceţi: «Am aflat înţelepciunea; Dumnezeu poate să-l biruie, nu un om». (Cartea lui Iob 32, 13)

  • Duhul lui Dumnezeu m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă. (Cartea lui Iob 33, 4)

  • Iată, pentru Dumnezeu, eu sunt ca tine: din lut am fost plăsmuit şi eu! (Cartea lui Iob 33, 6)

  • Iată, îţi voi răspunde aceasta: nu ai dreptate, pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul. (Cartea lui Iob 33, 12)

  • Căci o dată vorbeşte Dumnezeu şi a doua oară, dar [omul] nu ia în seamă. (Cartea lui Iob 33, 14)

  • S-ar ruga lui Dumnezeu şi el ar primi cu plăcere, va vedea faţa lui cu strigăt de bucurie şi i-ar da înapoi omului dreptatea sa. (Cartea lui Iob 33, 26)

  • Iată, acestea le înfăptuieşte Dumnezeu de două ori, ba chiar de trei [ori] cu cel puternic, (Cartea lui Iob 33, 29)

  • Căci Iob a zis: «Sunt drept, dar şi Dumnezeu mi-a întors judecata. (Cartea lui Iob 34, 5)

  • Căci el a zis: «Nu-i este de folos omului să fie plăcut lui Dumnezeu». (Cartea lui Iob 34, 9)

  • De aceea, oameni [înţelepţi] cu inima, ascultaţi-mă! Departe de Dumnezeu vinovăţia şi de Cel Atotputernic, nedreptatea! (Cartea lui Iob 34, 10)


"Para consolar uma alma na sua dor, mostre todo o bem que ela ainda pode fazer". São Padre Pio de Pietrelcina