Mosaico decorativo

Fundar 4699 Resultados para: Ana

  • Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi după persecuţia care a avut loc împotriva lui Ştéfan au ajuns până în Fenícia, Cípru şi Antiohía, dar nu predicau cuvântul decât iudeilor. (Faptele Apostolilor 11, 19)

  • Mâna Domnului era cu ei şi a fost mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. (Faptele Apostolilor 11, 21)

  • Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în Domnul cu inimă neclintită. (Faptele Apostolilor 11, 23)

  • Cam în timpul acela, Iród a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. (Faptele Apostolilor 12, 1)

  • Făcându-le semn cu mâna să tacă, el le-a explicat cum l-a scos Domnul din închisoare şi le-a zis: „Duceţi vestea despre acestea şi lui Iacób şi fraţilor!”. Apoi, ieşind, a plecat în alt loc. (Faptele Apostolilor 12, 17)

  • [Iród] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidón, dar ei au venit împreună la el şi, convingându-l pe Blástos, care era camerierul regelui, au cerut pacea, pentru că ţara lor îşi procura hrana din regatul lui. (Faptele Apostolilor 12, 20)

  • În Biserica din Antiohía erau profeţi şi învăţători: Bárnaba, Simeón, cel numit Nígher, Lúciu din Ciréne, Manaén, cel care a fost crescut împreună cu tetrarhul Iród, şi Saul. (Faptele Apostolilor 13, 1)

  • Străbătând întreaga insulă până la Páfos, au găsit acolo un mag, un fals profet iudeu, al cărui nume era Bar-Isus. (Faptele Apostolilor 13, 6)

  • Iată, acum mâna Domnului este peste tine! Vei fi orb şi un timp nu vei mai vedea soarele”. Dintr-o dată a căzut asupra lui ceaţă şi întuneric, iar el umbla bâjbâind şi căuta pe cineva care să-l ducă de mână. (Faptele Apostolilor 13, 11)

  • Atunci, Paul, ridicându-se, şi făcând semn cu mâna, a zis: „Bărbaţi israelíţi şi voi, temători de Dumnezeu, ascultaţi! (Faptele Apostolilor 13, 16)

  • După ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaán, le-a dat ca moştenire ţara aceasta (Faptele Apostolilor 13, 19)

  • cam patru sute cincizeci de ani. După aceasta, le-a dat judecători până la profetul Samuél. (Faptele Apostolilor 13, 20)


"A maior caridade é aquela que arranca as pessoas vencidas pelo demônio, a fim de ganhá-las para Cristo." São Padre Pio de Pietrelcina