Fundar 432 Resultados para: șapte Capete
Cei sătui s-au închiriat pentru pâine, iar cei flămânzi nu mai suferă de foame. Până şi cea sterilă a născut de şapte ori, iar cea care avea mulţi fii s-a ofilit. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 5)
Arca Domnului a fost în câmpia filisténilor timp de şapte luni. (Cartea întâi a lui Samuél 6, 1)
Coboară înaintea mea la Ghilgál! Iată, eu voi coborî la tine ca să aduc arderi de tot şi jertfe de împăcare! Aşteaptă timp de şapte zile, până când voi veni la tine şi-ţi voi arăta ce trebuie să faci!”. (Cartea întâi a lui Samuél 10, 8)
Bătrânii din Iábeş i-au zis: „Lasă-ne şapte zile ca să trimitem mesageri în tot ţinutul lui Israél! Dacă nu va fi nimeni să ne elibereze, vom ieşi către tine”. (Cartea întâi a lui Samuél 11, 3)
[Saul] a aşteptat timp de şapte zile, după timpul hotărât de Samuél. Dar Samuél nu venea la Ghilgál, iar poporul pleca de lângă Saul. (Cartea întâi a lui Samuél 13, 8)
Iése i-a făcut pe cei şapte fii ai săi să treacă prin faţa lui Samuél. Samuél i-a zis lui Iése: „Domnul nu l-a ales pe niciunul dintre ei”. (Cartea întâi a lui Samuél 16, 10)
Au luat oasele lor, le-au îngropat sub tamariscul din Iábeş şi au postit timp de şapte zile. (Cartea întâi a lui Samuél 31, 13)
Numărul zilelor cât timp Davíd a fost rege în Hebrón au fost de şapte ani şi şase luni. (Cartea a doua a lui Samuél 2, 11)
La Hebrón a domnit peste Iúda şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalím a domnit treizeci şi trei de ani peste întregul Israélul şi Iúda. (Cartea a doua a lui Samuél 5, 5)
Davíd a capturat de la el o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi; a tăiat tendoanele tuturor [cailor] de la care şi a păstrat dintre ei [cai] pentru o sută de care. (Cartea a doua a lui Samuél 8, 4)
Dar araméii au fugit dinaintea lui Israél. Davíd a ucis dintre araméi şapte sute de [cai] de la care şi patruzeci de mii de călăreţi. Iar pe Şobác, căpetenia armatei lor, l-a lovit şi a murit acolo. (Cartea a doua a lui Samuél 10, 18)
Să ni se dea şapte oameni dintre fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului la Ghibéea lui Saul, alesul Domnului!”. Regele a zis: „Vi-i voi da”. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 6)