Fundar 26382 Resultados para: Şi
Când l-a înţărcat, l-a dus cu ea. A luat trei tauri, o éfă de făină şi un burduf cu vin şi le-a dus în casa Domnului, la Şílo. Copilul era încă mic. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 24)
Au înjunghiat taurul şi au dus copilul la Éli. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 25)
Pentru copilul acesta m-am rugat şi Domnul a ascultat cererea pe care i-am adresat-o. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 27)
De aceea şi eu îl dăruiesc Domnului pentru toate zilele pe care le va avea de la Domnul”. Şi s-au prosternat acolo înaintea Domnului. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 28)
Ána s-a rugat şi a zis: „Inima mea tresaltă de bucurie în Domnul, fruntea mi se înalţă datorită lui Dumnezeu. Mi se deschide larg gura împotriva duşmanilor mei, căci mă bucur de mântuirea ta. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 1)
Nu înmulţiţi cuvintele trufaşe şi să nu iasă aroganţă din gurile voastre! Căci Dumnezeu este Domnul care ştie [totul] şi lucrurile de el sunt cântărite. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 3)
Arcul celor puternici a slăbit, iar cei care se poticneau au fost încinşi cu putere. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 4)
Cei sătui s-au închiriat pentru pâine, iar cei flămânzi nu mai suferă de foame. Până şi cea sterilă a născut de şapte ori, iar cea care avea mulţi fii s-a ofilit. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 5)
Domnul dă moartea şi [tot el] aduce la viaţă; el coboară în Şeól şi [tot el] scoate [de acolo]. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 6)
Domnul face sărac şi [tot el] îmbogăţeşte; înjoseşte şi înalţă. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 7)
El ridică din pulbere pe cel sărac, înalţă din gunoi pe cel nevoiaş ca să stea cu cei mari şi să moştenească un tron de glorie. Căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi peste ele a aşezat lumea. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 8)
Adversarii vor fi zdrobiţi de Domnul. Domnul tună din ceruri. El judecă marginile pământului; dă putere regelui său şi îl înalţă pe unsul lui”. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 10)