Mosaico decorativo

Fundar 26382 Resultados para: Şi

  • Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe [foc] înaintea Domnului! Acela pe care-l va alege Domnul este sfânt. Vă ajunge, fii ai lui Lévi!”. (Cartea Numerilor 16, 7)

  • Prea puţin este pentru voi că Dumnezeul lui Israél v-a separat din comunitatea lui Israél, că să facă să vă apropiaţi de el şi să împliniţi slujba la sanctuarul Domnului şi să staţi înaintea adunării ca să-i slujiţi? (Cartea Numerilor 16, 9)

  • V-a lăsat să vă apropiaţi de el, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, fiii lui Lévi care sunt împreună cu tine, şi acum voiţi şi preoţia? (Cartea Numerilor 16, 10)

  • De aceea tu şi toată ceata ta v-aţi strâns împotriva Domnului; şi Áaron, cine este el că murmuraţi împotriva lui?”. (Cartea Numerilor 16, 11)

  • Moise a trimis să-i cheme pe Dátan şi pe Abirám, fiii lui Elíab. Dar ei au zis: „Nu mergem! (Cartea Numerilor 16, 12)

  • E prea puţin că ne-ai scos dintr-o ţară unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, că vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? (Cartea Numerilor 16, 13)

  • Cu siguranţă nu ne-ai adus într-o ţară unde curge lapte şi miere şi nu ne-ai dat în moştenire ogoare şi vii! Crezi că poţi să scoţi ochii oamenilor acestora? Nu mergem!”. (Cartea Numerilor 16, 14)

  • Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: ,,Nu privi spre darul lor! Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia dintre ei”. (Cartea Numerilor 16, 15)

  • Moise i-a zis lui Córe: „Tu şi tot grupul tău să fiţi înaintea Domnului: tu, ei şi Áaron ! Mâine! (Cartea Numerilor 16, 16)

  • Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui; puneţi tămâie în ele şi aduceţi fiecare cădelniţa sa înaintea Domnului: două sute cincizeci de cădelniţe! Şi tu, şi Áaron, fiecare cu cădelniţa lui”. (Cartea Numerilor 16, 17)

  • Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ele, au pus tămâie pe el şi au stat la uşa cortului întâlnirii împreună cu Moise şi Áaron. (Cartea Numerilor 16, 18)

  • Córe a strâns toată adunarea împotriva lor [Moise şi Áaron ] la uşa cortului întâlnirii. Şi gloria Domnului s-a arătat întregii adunări. (Cartea Numerilor 16, 19)


"Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta." São Padre Pio de Pietrelcina