Mosaico decorativo

Fundar 26382 Resultados para: Şi

  • Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, (Evanghelia după sf. Luca 12, 45)

  • stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. (Evanghelia după sf. Luca 12, 46)

  • Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui [va primi] multe lovituri; (Evanghelia după sf. Luca 12, 47)

  • cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult. (Evanghelia după sf. Luca 12, 48)

  • (Mt 10,34-36.38) Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! (Evanghelia după sf. Luca 12, 49)

  • Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini! (Evanghelia după sf. Luca 12, 50)

  • Căci de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. (Evanghelia după sf. Luca 12, 52)

  • Vor fi dezbinaţi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”. (Evanghelia după sf. Luca 12, 53)

  • (Mt 16,2-3) Apoi a spus mulţimilor: „Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, îndată spuneţi că vine ploaia şi aşa este. (Evanghelia după sf. Luca 12, 54)

  • Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneţi că va fi cald şi aşa este. (Evanghelia după sf. Luca 12, 55)

  • Ipocriţilor, aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă? (Evanghelia după sf. Luca 12, 56)

  • (Mt 5,25-26) De ce, aşadar, nu judecaţi de la voi înşivă ceea ce este drept? (Evanghelia după sf. Luca 12, 57)


"O mal não se vence com o mal, mas com o bem, que tem em si uma força sobrenatural." São Padre Pio de Pietrelcina