Fundar 32 Resultados para: înconjoară

  • M-au găsit străjerii care înconjoară cetatea [și i-am întrebat]: „L-aţi văzut pe cel pe care-l iubeşte sufletul meu?”. (Cartea Cântarea Cântărilor 3, 3)

  • Căci strigătul lor înconjoară hotarele Moábului, urletul, până la Egláim şi vaietul, până la Béer-Elím. (Cartea profetului Isaía 15, 8)

  • «Ia harpa, înconjoară cetatea, tu, desfrânată dată uitării! Cântă cu măiestrie, înmulţeşte cântările ca să-şi aducă aminte de tine». (Cartea profetului Isaía 23, 16)

  • «Cât este de ruinat – gem ei! Cum şi-a întors spatele Moáb cu ruşine!». Moábul va fi spre derâdere şi spre ruină pentru toţi cei care-l înconjoară”. (Cartea profetului Ieremía 48, 39)

  • Doamne, după toată dreptatea ta, întoarce-ţi, te rugăm, faţa şi mânia ta de la cetatea ta, Ierusalímul, de la muntele tău cel sfânt, căci din cauza păcatelor noastre şi a nelegiuirilor părinţilor noştri Ierusalímul şi poporul tău au ajuns de ocară pentru toţi cei care ne înconjoară! (Cartea profetului Daniél 9, 16)

  • Efraím mă înconjoară cu minciuni, casa lui Israél, cu înşelătorii. Iúda este încă în căutare alături de Dumnezeu, alături de cele sfinte în adevăr. (Cartea profetului Oséa 12, 1)

  • Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. (Evanghelia după sf. Ioan 11, 42)

  • Prin urmare, şi noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să îndepărtăm orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, (Scrisoarea către Evrei 12, 1)


“Que Nossa Mãe do Céu tenha piedade de nós e com um olhar maternal levante-nos, purifique-nos e eleve-nos a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina