Fundar 13472 Resultados para: Îi
El i-a spus: „Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieşit din fiica ta!”. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 29)
Ieşind din nou din ţinutul Tírului, a trecut prin Sidón spre Marea Galileii, în ţinutul Decápole. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 31)
Apoi, ridicându-şi [ochii] spre cer, a suspinat şi a zis: „Éffata!”, care înseamnă „Deschide-te!”. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 34)
Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 35)
Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea (Evanghelia după sf. Marcu 7, 36)
şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 37)
Dacă îi trimit acasă flămânzi, vor leşina pe drum, iar unii dintre ei au venit de departe”. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 3)
Discipolii lui i-au răspuns: „Cum ar putea cineva să-i hrănească pe aceştia cu pâine aici în pustiu?”. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 4)
Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor lui ca să le pună înainte. Iar ei le-au pus înaintea mulţimii. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 6)
Erau cam patru mii. El le-a dat drumul (Evanghelia după sf. Marcu 8, 9)
şi îndată, urcându-se cu discipolii săi în barcă, a venit în părţile Dalmanutei. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 10)
(Mt 16,1-4) Apoi, ieşind fariseii, au început să discute cu el, cerându-i un semn din cer ca să-l pună la încercare. (Evanghelia după sf. Marcu 8, 11)