Mosaico decorativo

Fundar 13472 Resultados para: Îi

  • În timpul vizitării lor, vor străluci şi vor alerga ca scânteile printre paie. (Cartea Înţelepciunii 3, 7)

  • Cei care s-au încrezut în el vor înţelege adevărul şi cei care cred în iubire vor rămâne cu el, căci harul şi îndurarea sunt pentru aleşii lui. (Cartea Înţelepciunii 3, 9)

  • Femeile lor sunt nepricepute, copiii lor sunt răi şi descendenţa lor este blestemată. (Cartea Înţelepciunii 3, 12)

  • Copiii celor adulteri vor fi fără căpătâi şi sămânţa patului nelegiuit va fi distrusă. (Cartea Înţelepciunii 3, 16)

  • Chiar dacă vor muri repede, nu vor avea speranţă şi nici mângâiere în ziua hotărârii. (Cartea Înţelepciunii 3, 18)

  • Este mai bine fără copii, cu virtute, pentru că amintirea ei este nemuritoare şi este cunoscută şi de Dumnezeu, şi de oameni. (Cartea Înţelepciunii 4, 1)

  • Fiind prezentă [virtutea], este imitată, trecând, este dorită; în veac va triumfa purtând coroană, pentru că a învins lupta întrecerilor neîntinate. (Cartea Înţelepciunii 4, 2)

  • Mulţimea prolifică a celor nelegiuiţi nu va fi de folos; din vlăstarii nelegitimi nu vor avea rădăcină în adâncime şi nu vor pune o bază sigură. (Cartea Înţelepciunii 4, 3)

  • Lăstarii vor fi tăiaţi încă fragezi, rodul lor este fără folos, necopt pentru hrană şi bun la nimic. (Cartea Înţelepciunii 4, 5)

  • Copiii născuţi din somnuri nelegiuite sunt martori ai nelegiuirii împotriva părinţilor când ei sunt cercetaţi. (Cartea Înţelepciunii 4, 6)

  • La oameni, cărunteţea este înţelepciunea şi maturitatea bătrâneţii, viaţa fără pată. (Cartea Înţelepciunii 4, 9)

  • Fiind plăcut lui Dumnezeu, a fost iubit şi, pentru că trăia între păcătoşi, a fost mutat. (Cartea Înţelepciunii 4, 10)


"A cada vitória sobre o pecado corresponde um grau de glória eterna". São Padre Pio de Pietrelcina