Fundar 13472 Resultados para: Îi
După [sărbătoarea] numită „a Cincizecimii”, s-au năpustit împotriva lui Górgias, strategul Iduméii. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 32)
[Acesta] a ieşit cu trei mii de pedestraşi şi cu patru sute de călăreţi. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 33)
În ziua următoare, au venit oamenii lui Iúda la vremea când era nevoie de aceasta să adune trupurile celor căzuţi ca să le aşeze împreună cu rudele în mormintele părinţilor lor. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 39)
După ce a adunat de la fiecare, a trimis cam două mii de drahme la Ierusalím pentru jertfa pentru păcat – o faptă prea frumoasă şi nobilă – cu gândul la înviere. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 43)
Dar dacă el considera că pe cei care mor cu evlavie îi aşteaptă o frumoasă răsplată, gândul lui era sfânt şi pios. De aceea a adus jertfă de ispăşire pentru cei morţi, ca să fie dezlegaţi de păcate. (Cartea a doua a Macabéilor 12, 45)
Cu el era Lýsias, tutorele şi [responsabilul] peste treburile [statului]. Fiecare avea o armată grecească de o sută zece mii de pedestraşi, cinci mii trei sute de călăreţi, douăzeci şi doi de elefanţi şi trei sute de care de luptă dotate cu coase. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 2)
Iúda a aflat acestea şi a poruncit mulţimii să-l invoce pe Domnul ziua şi noaptea ca să le vină în ajutor ca altădată celor care erau pe punctul să piardă legea, patria şi templul cel sfânt. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 10)
Apoi, el a stat la sfat cu bătrânii şi a hotărât să nu aştepte ca armata regelui să năvălească în Iudéea şi să pună stăpânire pe cetate, ci să pornească şi să hotărască lucrurile cu ajutorul lui Dumnezeu. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 13)
Încredinţând soarta Creatorului lumii, i-a îndemnat pe ai săi să lupte cu vitejie până la moarte pentru legi, templu, cetate, patrie şi obiceiuri şi şi-a aşezat armata aproape de Modiín. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 14)
Dându-le alor săi [cuvântul] de ordine: „Biruinţa lui Dumnezeu”, a năvălit noaptea, împreună cu cei mai buni tineri aleşi, asupra cortului regesc şi a ucis cam la două mii de oameni; a străpuns elefantul cel mai mare împreună cu cel care îl conducea. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 15)
„Iudeii numiţi hasidéi, care sunt conduşi de Iúda Macabéul, întreţin războiul şi revolta şi nu permit ca regatul să aibă parte de linişte. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 6)
Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă faţă de poporul meu, căci din nechibzuinţa celor despre care am vorbit mai înainte, toţi cetăţenii neamului nostru suferă nu puţine nenorociri. (Cartea a doua a Macabéilor 14, 8)